PNL cere demisia lui Victor Ciorbea

113
PNL cere demisia lui Victor Ciorbea - ciorbea-1483707933.jpg

Articole de la același autor

Prim-vicepreședintele liberalilor, Cătălin Predoiu, a anunțat, vineri, că PNL solicită demisia lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului.

"PNL cere demisia lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului, care a abandonat rolul, misiunea și atribuțiile instituției pe care o conduce și probează, nu pentru prima oară, lipsa profesionalismului necesar demnității pe care ratează să o reprezinte cu onoare și știința de carte. Rolul Avocatul Poporului este să apere cetățenii în fața abuzurilor, nu să netezească drumul unor condamnați către funcții publice înalte în statul român, respectiv în Guvernul României", afirmă Predoiu, conform unui comunicat de presă remis redacției.

El amintește că Victor Ciorbea a cerut Curții Constituționale să declare neconstituțională norma care interzice prezența în Guvern a condamnaților, liberalul considerând că au fost invocate argumente neîntemeiate juridic și moral.

"În cererea sa, Victor Ciorbea omite faptul că însăși CCR a stabilit prin deciziile sale anterioare că o astfel de normă legală este constituțională, dar este și necesară în cazul exercitării funcțiilor publice. Ignorând intenția și voința legiuitorului de a așeza Guvernul României în câmpul integrității depline, Victor Ciorbea confundă interesul privat cu interesul public. Dreptul la carieră este unul privat, funcția publică de membru al Guvernului României este supusă unor condiții legale menite să protejeze interesele publice ale tuturor cetățenilor. Integritatea și deplina reputație sunt condiții premisă pentru exercitarea cu eficiență a funcției publice, în egală măsură", a mai adăugat Cătălin Predoiu.

Totodată, el a subliniat că PNL este încrezător în conservarea acestor standarde fixate înțelept de legiuitor și conservate cu aceeași înțelepciune și prudență de CCR.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4033 secunde