PNL Constanța și-a montat, ieri, corturile pentru a strânge semnături împotriva impozitului forfetar

285
< 1 min citire
Managerul de campanie al PNL Constanța la nivel județean, Ovidiu Cupșa, a declarat ieri că liberalii au început amplasarea corturilor în municipiul Constanța pentru strângerea de semnături împotriva impozitului forfetar și pentru creșterea punctului de pensie. În oraș, vor exista 18 corturi amplasate pe bulevardele Tomis, Alexandru Lăpușneanu, Ferdinand și în alte zone importante.
Potrivit lui Cupșa, la nivelul județului, liberalii nu au primit nici acum acceptul primăriilor Mangalia și Hârșova pentru desfășurarea acestei activități. "Nu este nici o luptă, nici un război și ar trebui ca fiecare să aibă șansa să își spună punctul de vedere", a mai adăugat el.
În contextul apropiatelor alegeri și pe ultima sută de metri de campanie electorală, Cupșa a precizat că, în următoarele zile, va continua și caravana PNL în județ care urmează șapte trasee. Cupșa a menționat că, până la sfârșitul săptămânii, ei vor încheia deplasările în teritoriu.
În continuare, liberalii se vor ocupa de instruirea oamenilor pe secțiile de votare și pregătirea zilei votului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0298 secunde