PNL continuă demersurile pentru inițierea moțiunii de cenzură

194
< 1 min citire
Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, a declarat ieri, la finalul ședinței Biroului Politic Central, că liberalii au decis continuarea demersurilor pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva angajării răspunderii Guvernului pe cele trei proiecte anunțate de Emil Boc.
În plus, prim-vicepreședintele PNL a menționat că parlamentarii liberali vor susține toate acele amendamente pe care le consideră necesare a fi introduse în proiecte.
Întrebat dacă liberalii au vorbit și cu parlamentarii UDMR, Orban a răspuns că "discuțiile continuă". Parlamentarii UDMR vor solicita includerea, în proiectul Legii educației, a unor prevederi referitoare la învățământul în limba maternă, urmând ca formațiunea să ia o decizie privind semnarea unei moțiuni de cenzură în funcție de modul în care se va ține cont de amendamentele aduse de UDMR.
Președintele UDMR a spus că parlamentarii formațiunii vor înainta amendamentele și vor aștepta să vadă dacă acestea vor fi incluse de Executiv în textul proiectului Legii educației.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.028 secunde