Traian Băsescu:

"Ponta guvernează neconstituțional. E posibil să depun plângere penală pe numele lui"

119
1
1 min citire
Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că Guvernul Ponta funcționează cu măsuri care deja încalcă Constituția, în condițiile în care trei miniștri au demisionat, iar premierul, care "deține" Monitorul Oficial, nu publică revocarea acestora.
"Guvernul funcționează cu măsuri care deja încalcă Constituția. Avem trei miniștri care și-au depus demisia, miniștrii deja nu mai vin la ședințele Guvernului, dar este un nou abuz tip Victor Viorel Ponta, plagiator de altfel. El are Monitorul Oficial în mână și nu publică revocarea miniștrilor care au demisionat. Suntem iarăși în stilul de a guverna neconstituțional al lui Victor Viorel Ponta. El crede că și guvernul funcționează ca și doctoratele. Ți le iei prin plagiat, prin falsuri. Cred că face o mare greșeală nelăsând să se funcționeze instituțional. Practic, pe perioada de la demisie până când or rezolva problema trebuia să fie niște miniștri interimari dintre membrii cabinetului. Este nepermis ca într-un stat democratic să nu știi dacă un ministru este sau nu este", a declarat Traian Băsescu.
Băsescu a fost întrebat dacă se gândește să facă plângere penală împotriva premierului, pentru corupție și abuz în serviciu, el spunând că "nu este departe ziua".
"Da, foarte posibil să depun plângere penală, nu numai pentru corupție, ci și pentru abuz în serviciu. E vorba despre decizii ale Guvernului, decizii personale, minciună. Am cerut deja unui grup de juriști să vedem dacă un astfel de premier poate răspunde în fața legii sau nu. Am informațiile pe care le vedeți și dumneavoastră. Avem probleme de acțiune guvernamentală și inițiative ale premierului: abuzuri legislative, abuzuri prin care își servește clientela politică prin alocare de terenuri, ca la Brăila, spre exemplu. Deci are foarte multe deja", a spus Băsescu. 

Comentează știrea

admirator
18 februarie 2014
Bafta!

Doamne, ajuta!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0388 secunde