Postul de deputat al Monicăi Iacob Ridzi a devenit vacant

68
Postul de deputat al Monicăi Iacob Ridzi a devenit vacant - monicaiacobridzi-1426681751.jpg

Articole de la același autor

Camera Deputaților a luat, astăzi, act de încetarea mandatului de deputat al Monicăi Iacob Ridzi. Acțiunea vine după ce aceasta a fost condamnată la închisoare iar camera deputaților trebuie să decidă vacantarea postului de deputat din circumscripția 22 Hunedoara, colegiul uninominal 5, acolo unde a fost aleasă parlamentar.

Camera Deputaților a primit din partea Tribunalului București sentința penală în privința deputatului Monica Iacob Ridzi, condamnată, prin decizie definitivă, la pedeapsa de cinci ani de închisoare și interzicerea unor drepturi pentru abuz în serviciu și fals intelectual, participație improprie la infracțiunea de a șterge sau deforma date.


Proiectul de hotărâre prin care deputații au decis vacantarea locului trebuie publicat în Monitorul Oficial.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6351 secunde