În prezent, Consiliului Județean Constanța colaborează și
coordonează un număr de 18 unități administrativ-teritoriale din cele 70
existente în județul Constanța, acestea având încheiate Convenții de colaborare
cu structurile de specialitate constituite în cadrul Consiliului Județean
Constanța, se precizează într-un comunicat de presă transmis de CJC.
Este vorba despre localitățile: Mangalia, Tuzla, Aliman,
Băneasa, Cerchezu, Chirnogeni, Ciobanu, Dobromir, Independența, Istria,
Lipnița, Mereni, Ostrov, Peștera, Saligny, Tortoman, Vulturu și Dumbrăveni.
Volumul ridicat de solicitări gestionate se
desfășoară în condițiile unui număr restrâns de personal, Direcția de Urbanism
a Consiliului Județean Constanța funcționând, în prezent, cu doar patru
angajați. În acest context, prioritizăm, conform prevederilor Legii nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale Ordonanței de
Urgență nr. 31/2005, soluționarea
documentațiilor, astfel încât fiecare solicitare să fie tratată cu eficiență,
profesionalism și responsabilitate. Totodată, se menționează că prioritate au
proiectele cu finanțare din fonduri europene, precum și documentațiile depuse
de unitățile administrativ-teritoriale, întrucât acestea contribuie direct la
dezvoltarea infrastructurii și la creșterea calității vieții comunităților
locale.
„Depunem eforturi constante pentru a răspunde tuturor
cererilor venite din județ și dorim să asigurăm cetățenii că instituția noastră
tratează cu maximă responsabilitate fiecare solicitare. Faptul că unele cereri
necesită mai mult timp pentru analiză ține doar de complexitatea
documentațiilor și de resursele disponibile în instituție. În același timp,
încurajăm specialiștii în domeniul urbanismului și construcțiilor să se alăture
echipei Consiliului Județean Constanța, prin transfer, în vederea consolidării
capacității instituționale și a îmbunătățirii timpului de soluționare a
cererilor. " - a transmis Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean
Constanța.
Consiliul Județean Constanța își reafirmă angajamentul de
a sprijini în mod constant comunitățile locale, contribuind la dezvoltarea
echilibrată și durabilă a județului.