Prefectul Silviu Coșa s-a întâlnit cu reprezentanții instituțiilor deconcentrate
Articole de la același autor
Nicolae Ciucă, după eșecul Schengen: Regretăm și nu înțelegem poziția inflexibilă a Austriei
08 Decembrie 2022
Edilul oraşului Cernavodă, trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu
10 Noiembrie 2022
Parlamentul a interzis candidatura în alegeri a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție
11 Octombrie 2022
Marius Budăi a anunțat cu cât va crește salariul minim de la 1 ianuarie 2023: ”Iată că ne gândim și la cei care muncesc!”
22 Noiembrie 2022
Klaus Iohannis a promulgat o lege esențială în sectorul social
24 Octombrie 2022
Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a convocat astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanții celor 11 instituții deconcentrate, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele din ultima lună.
Printre altele, Direcția de Sănătate Publică Constanța a efectuat 86 de controale în cabinetele de medicină dentară, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a comunicat existența unui număr de 14 clase de învățământ dual, cu implicarea a 21 de agenți economici, pentru anul școlar următor, iar Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța a efectuat plata beneficiilor sociale pentru mai mult de 165.000 de beneficiari, în sumă totală de 67,9 milioane de lei.
De asemenea, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța a asistat, prin servicii de informare şi consiliere profesională, 1.289 de persoane - dintre acestea, 48 de persoane au primit recomandare pentru a se înscrie la un curs de calificare, iar 31 de persoane au fost încadrate exclusiv prin această măsură. Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a efectuat 300 de controale și a aplicat 43 de amenzi contravenționale în valoare de 432.700 lei, respectiv 22 de avertismente, Casa Județeană de Pensii Constanța a înregistrat 715 petiții, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a efectuat 398 de determinări pe domeniul aer, iar Direcția pentru Agricultură Județeană Constanța a comunicat înregistrarea, pentru 2022, a 66 de înscrieri în programul de susținere a producției de legume în spații protejate.
În același timp, Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Constanța a înregistrat, până în acest moment, înscrieri la multiplicare pe o suprafață de peste 2.900 de hectare de grâu și orz, Direcția Județeană pentru Cultură Constanța a emis trei acorduri pentru lucrări de reparații la imobile din municipiul Constanța, iar Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța a sprijinit organizarea a două competiții de șah, la care au participat peste 120 de copii.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 27 Octombrie 2022
Luni, 05 Septembrie 2022
Sâmbătă, 12 Martie 2022