Premierul Victor Ponta se adresează Parlamentului pe 12 iunie

194
Premierul Victor Ponta se adresează Parlamentului pe 12 iunie - victorponta-1338299981.jpg
Ședința plenului reunit al celor două camere ale Parlamentului în care premierul Victor Ponta va susține o declarație pe tema politicii interne și internaționale va avea loc pe 12 iunie, la ora 15,00.

"Birourile Permanente ale Parlamentului au stabilit data de 12 iunie, ora 13,00, pentru ca premierul Ponta să facă o declarație pe probleme europene. În afară de declarația premierului mai sunt pe ordinea de zi dezbaterea și adoptarea declarației, pe care o va prezenta premierul, cu privire la Strategia Națională Anticorupție, probleme curente ale Senatului și Camerei Deputaților legate de legislație și dezbaterea raportului televiziunii și radiodifuziunii publice", a spus ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, la finalul ședinței Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.

Dușa a adăugat că în cadrul ședinței de plen de pe 12 iunie liderii de grup vor solicita un vot în vederea stabilirii persoanei care va reprezenta România la Bruxelles pe 28 iunie.

"Problemele care se discută la Bruxelles și la nivelul Consiliului European sunt probleme care privesc Guvernul și nu alte instituții ale statului, treburile curente se gestionează și se rezolvă de către guverne nu de către președinți", a precizat Dușa.

Potrivit acestuia, o hotărâre a Parlamentului în acest sens va fi obligatorie pentru toți cetățenii României, dar ea poate fi atacată la Curtea Constituțională.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4044 secunde