Preşedintele CJC, Mihai Lupu, s-a întâlnit cu reprezentanţii companiei KazMunayGas

289
Preşedintele CJC, Mihai Lupu, s-a întâlnit cu reprezentanţii companiei KazMunayGas - cjckazahstan-1639508344.jpg
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, împreună cu Stelian Gima, vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, alături de reprezentanți ai Primăriei Municipiului Constanța și ai Instituției Prefectului, a primit marţi vizita oficială a delegației companiei naționale KazMunayGas din Kazahstan, condusă de Iskander Abdibaitov, Chief Officer Corporate Development KMG International/Rompetrol.

„Am ținut să mă întâlnesc astăzi cu dumneavoastră să vă aduc mulțumiri pentru tot ce ați făcut pentru județul nostru. Apreciez foarte mult contribuția Rompetrol - KazMunaiGaz la dezvoltarea județului Constanța, la suportul pe care l-ați acordat SCJU Constanța, cât și prin diversele parteneriate pe care le-ați încheiat în județul nostru. Direcțiile de implicare ale companiei KazMunaiGaz sunt numeroase și reprezentați un real suport în crearea de noi oportunități pentru mediul de afaceri, și nu numai. Știu că v-ați confruntat anul acesta cu un eveniment foarte dificil, și mai știu că nu v-a fost ușor, dar țin să precizez că apreciez foarte mult că nu ați concediat oameni, pentru că ar fi fost o problemă socială pentru acest județ. Vă asigurăm în continuare de suportul Consiliului Județean și suntem interesați să dezvoltăm o relație cât mai strânsă și eficientă cu această companie, pentru că orice investiție a KazMunaiGaz este binevenită și oportună pentru dezvoltarea județului Constanța. Fiind sfârșit de an, pe lângă sincerele mulțumiri, vreau să vă urez sănătate, un an nou cu împliniri și multă putere de muncă!”, a fost mesajul lui Mihai Lupu.

La propunerea președintelui CJC, s-a stabilit ca astfel de întâlniri să aibă loc trimestrial, pentru a dezvolta parteneriate durabile, în interesul locuitorilor județului Constanța.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5615 secunde