Președintele Consiliului Județean Constanța, liberalul Florin Mitroi, a efectuat duminică o vizită în zona Gura Dobrogei, unde s-a întâlnit cu localnicii pentru a discuta probleme administrative semnalate de comunitate printr-un memoriu depus la instituția județeană. În aceeași zi, Florin Mitroi a vizitat și Mănăstirea „Sfântul Efrem cel Nou” și „Sfântul Dionisie cel Mic”, aflată la limita administrativă dintre comunele Cogealac și Târgușor, localități conduse de doi primari de la PSD.
Vizita a venit și în contextul provocării lansate în cadrul emisiunii „Misiune personală”, de la Antena 3 Constanța, parte a Trustului de presă Cuget Liber, realizată de Liliana-Alexandrina Naclad.Cu această ocazie, maica stareță Evghenia și protosinghelul Ghenadie Mogoi, slujitor și duhovnic al mănăstirii, i-au oferit președintelui Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, o icoană reprezentându-i pe cei doi ocrotitori ai așezământului monahal: Sfântul Dionisie cel Mic și Sfântul Efrem cel Nou.
În cadrul discuțiilor cu localnicii, au fost semnalate mai multe probleme cu care satul Gura Dobrogei se confruntă de ani de zile. Printre acestea se numără starea precară a drumului, lipsa transportului public către comună și oraș, existența unor ferme amplasate în vatra satului fără respectarea distanțelor obligatorii, închiderea unor drumuri comunale, dar și dificultăți legate de pășuni și accesul agricol.
Deoarece, de-a lungul timpului, președintele CJC, Florin Mitroi, a dovedit că nu ține cont de culoarea politică atunci când vine vorba de necesitățile cetățenilor din județul Constanța, pentru identificarea unor soluții administrative, la discuții au participat și reprezentanții celor două unități administrativ-teritoriale implicate. Mai exact, la fața locului au fost prezenți atât primarul comunei Cogealac, Cati Hristu, cât și primarul comunei Târgușor, Mădălina Negru, ambii de la PSD. În plus, au mai fost prezenți primari din zonele învecinate, liberalii Ancuța Belu, de la Mihail Kogălniceanu, Costel Armășescu, de la Pantelimon, Anica Tufă, de la Gârliciu, și Viorel Bălan, de la Nicolae Bălcescu.
Primăriile Cogealac și Târgușor pregătesc pașii pentru transferul drumului către CJC
Revenind la subiectul principal, tema întâlnirii a vizat situația drumului Târgușor - Gura Dobrogei - DN 22, considerat un traseu important pentru dezvoltarea nordului județului Constanța. În urma discuțiilor, a fost propusă inițierea procedurilor pentru transferul celor două tronsoane de drum din administrarea consiliilor locale în patrimoniul Consiliului Județean Constanța.
Preluarea drumului de către administrația județeană ar permite includerea acestuia într-un viitor proiect de modernizare și dezvoltare a infrastructurii rutiere. În acest sens, primarii celor două comune, Cogealac și Târgușor, urmează să convoace ședințe ale consiliilor locale pentru a analiza oportunitatea transferului administrativ.
Potrivit președintelui CJC, Florin Mitroi, importanța acestui drum depășește nivelul local, având potențial de impact asupra mobilității, turismului și descongestionării traficului din zona comunei Lumina. Noua rută ar putea deveni o legătură turistică importantă între Plaja Corbu și Cheile Dobrogei.
În plus, traseul ar putea integra într-un circuit turistic mai amplu obiective precum Plaja Corbu, Cetatea Histria, Rezervația Gura Dobrogei, Peștera Liliecilor, Peștera La Adam, Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian“, Mănăstirea „Sfântul Efrem cel Nou” și „Sfântul Dionisie cel Mic”, precum și Cheile Dobrogei.
Florin Mitroi: „Problemele cetățenilor sunt pe primul loc”
În cadrul întâlnirii, președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a subliniat că administrația județeană trebuie să se concentreze pe nevoile cetățenilor, dincolo de apartenența politică a primarilor sau a comunităților pe care aceștia le reprezintă.
Acesta a afirmat că, în activitatea administrativă, prioritatea rămâne identificarea unor soluții concrete pentru problemele localităților din județul Constanța, astfel încât proiectele de dezvoltare să răspundă intereselor comunităților locale.
„Politica nu are ce căuta atunci când administrezi un județ. Problemele cetățenilor sunt pe primul loc pentru mine și cred că am dovedit acest lucru atunci când vine vorba de județul Constanța. Oamenii sunt cei mai importanți indiferent de culoarea politică a primarului care conduce localitatea respectivă", a declarat președintele CJC, Florin Mitroi.
Potrivit acestuia, dialogul cu reprezentanții administrațiilor locale este esențial pentru găsirea unor soluții care să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor.
Florin Mitroi a mai precizat că astfel de întâlniri reconfirmă angajamentul Consiliului Județean Constanța de a susține proiectele care vizează dezvoltarea echilibrată a județului, valorificarea patrimoniului dobrogean și sprijinirea comunităților locale.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.