Preşedintele Iohannis cere reexaminarea legii privind organizarea alegerilor parlamentare
175
Articole de la același autor
Stelian Ion: „Sondajul arată că este o competiție în trei. Degeaba se pune presiune pe mine! Nu mă retrag!”
22 Septembrie 2020
Rezultatele finale de la CJC, întârziate din cauza contestaţiilor
30 Septembrie 2020
Ilie Floroiu, consilier personal al primarului: „Nu am crezut că Decebal Făgădău va pierde alegerile!”
08 Octombrie 2020
Stelian Ion: Avem veşti bune pentru constănţeni! Facem majoritate cu PNL în Consiliul Local
02 Octombrie 2020
Daniel Dumitrescu, candidatul PNL pentru Primăria Năvodari. "Politica se face cu stil și rafinament"
05 Septembrie 2020
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, zilele trecute, Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, a informat Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului arată că această lege a fost adoptată de Senat şi Camera Deputaţilor, în şedinţe separate, pe 27 iulie, iar pe 29 iulie Parlamentul i-a transmis actul normativ în vederea promulgării. Ulte-rior, în urma sesizărilor de neconstituţionalitate formulate de el şi, respectiv, de către Guvern, CCR a constatat con-stituţionalitatea acestei legi.
De asemenea, Klaus Iohannis indică faptul că, în aplicarea dispoziţiilor legale, Guvernul a stabilit că data desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor este ziua de 6 decembrie şi a adoptat hotărârea pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.
„Potrivit acestui calendar, au fost deja desemnaţi judecătorii în birourile electorale, au fost puse deja la dispoziţia biroului electoral de circumscripţie pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării listele electorale din străinătate pentru votul prin corespondenţă, a fost actualizat Registrul electoral, s-au depus listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru circumscripţia pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, s-au definitivat candidaturile organizaţiilor cetăţenilor apar-ţinând minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale, s-au comunicat către Biroul Electoral Central listele de candidaţi şi candidaturile independente, s-au stabilit machetele fiecărui buletin de vot pentru circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, s-au depus listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor în circumscripţiile electorale din ţară şi s-a făcut înregistrarea în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă” , a declarat Klaus Iohannis.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 25 Octombrie 2020
Vineri, 09 Octombrie 2020
Miercuri, 07 Octombrie 2020
Marţi, 06 Octombrie 2020
Joi, 01 Octombrie 2020
Miercuri, 30 Septembrie 2020
Luni, 14 Septembrie 2020
Vineri, 11 Septembrie 2020
Miercuri, 09 Septembrie 2020
Vineri, 16 Octombrie 2020