Președintele Iohannis, primit de omologul său din Brazilia

293
Președintele Iohannis, primit de omologul său din Brazilia - nzgwjmg9ndqwjmhhc2g9ytqzmjcwoty5-1681839820.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în Brazilia, prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani, a fost primit, marţi, de omologul său brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva.
Şeful statului este însoțit de soția sa, Carmen Iohannis au fost primiți la Palatul Itamaraty, a transmis Agerpres.


Din delegaţia preşedintelui Klaus Iohannis fac parte ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Cosmin Marinescu, Daniela Bârsan, Delia Dinu, consilierii de stat Sandra Pralong, Alexandra Bocşe.


Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri oficiale, urmate de declaraţii de presă comune.


Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi preşedinţi au discutat despre stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cât şi temele de actualitate de pe agendele regionale şi respectiv cea internaţională.

Sursa citată arată că obiectivul central al acestei vizite îl reprezintă aprofundarea, diversificarea şi dinamizarea relaţiei bilaterale cu Brazilia, principalul partener comercial al României în America Latină şi Caraibi, aspect care va fi concretizat şi prin adoptarea de către cei doi preşedinţi a unei Declaraţii comune. Documentul conţine angajamentul celor două părţi de a creşte nivelul relaţiilor bilaterale prin intermediul unui dialog politic intensificat şi al unei cooperări sectoriale mai dinamice, în domenii de interes comun precum comerţ, investiţii, industrie, cercetare şi inovare ştiinţifică, securitate cibernetică, digitalizare, schimbări climatice, agricultură durabilă, educaţie şi cultură.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4991 secunde