De ziua romilor,

Președintele Traian Băsescu a transmis un îndemn la unitate și responsabilitate

2408
Pe 8 aprilie, romii din întreaga lume celebrează "Ziua Internațională a Romilor". Ideea de a se stabili o zi a etniei romilor a luat naștere la Londra, în cadrul primului Congres Mondial al Romilor, desfășurat în perioada 6-8 aprilie 1971, potrivit Agerpres.
La congres au participat reprezentanți ai ONG-urilor rome din 14 țări. Cu această ocazie au fost puse bazele Organizației Internaționale a Romilor, a fost proclamată "Ziua Internațională a Romilor", au fost adoptate cuvântul "rom", drapelul și moto-ul, iar "Gelem, gelem" (Am călătorit, am călătorit), compus de Jarko Jovanovic, a fost acceptat ca imn internațional al romilor.
Președintele Traian Băsescu a transmis, ieri, un îndemn la unitate și responsabilitate cu ocazia Zilei internaționale a romilor, spunând că doar printr-un demers "unitar și nediscriminatoriu" se poate găsi o cale de îmbunătățire a situației acestei minorități.
"Această zi este menită să ne atragă atenția asupra rolului pe care îl avem ca stat membru al Uniunii Europene în ceea ce privește problemele reale cu care minoritatea romă se confruntă. Nu întâmplător Parlamentul European și Consiliul European au stabilit ca 2010 să reprezinte Anul European pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale", se arată într-un comunicat al Președinției.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0059 secunde