Consilierii locali din Mangalia s-au întrunit, ieri după-amiază, într-o ședință de îndată, convocată de către primarul Mihai Claudiu Tusac, pentru a aproba bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2010.
Marele absent al întrunirii a fost chiar edilul, cel care i-a chemat pe consilieri la această ședință. Dintre ceilalți aleși locali, au fost prezenți trei liberali, cinci social-democrați, un democrat-liberal și un conservator.
"După o lună de la adoptarea bugetului local și după o campanie de presă agresivă împotriva amendamentelor noastre prin care stopam risipa banului public, primarul a convocat o ședință de îndată pentru aprobarea bugetului (varianta inițială propusă de el). Faptul că nu s-a prezentat demonstrează că el spera ca această ședință să nu aibă loc din lipsa cvorumului. Ar fi fost un nou motiv pentru a continua campania de acuze la adresa consilierilor care nu i se subordonează", susține liderul liberalilor din Mangalia, Sorin Andrei, într-un comunicat de presă.
Sorin Andrei a declarat că aleșii locali nu au reușit să aprobe decât procesul verbal al ședinței anterioare, din 11 martie, fără a mai apuca să voteze proiectul de buget. Liberalul a precizat că aleșii, împreună cu secretarul Consiliului Local, Daniel Vlădescu, și cu directorul general al Primăriei, Popa Florea, au ajuns la un consens și au găsit soluțiile tehnico-economice și juridice de deblocare a bugetului prin promovarea unor amendamente. Însă în momentul supunerii la vot, Bogdan Maganu, liderul grupului PSD, a părăsit sala de ședință astfel încât consilierii s-au văzut nevoiți să încheie lucrările din lipsă de cvorum fără a aproba proiectul de buget.
Sorin Andrei a mai afirmat că Mangalia ar fi putut avea un buget funcțional și care ar fi putut fi avizat și de Trezorerie. "Noi am încercat să găsim o soluție cât mai rapidă pentru a aduce bugetul într-o variantă echilibrată, care să fie aprobată și de către Trezorerie și să nu se mai spună că noi nu vrem să votăm bugetul. Apoi, ne puteam întâlni oricând, într-o nouă ședință, în care să aducem rectificări dacă era cazul", a mai adăugat liberalul.
În viziunea lui Tusac, ceea ce s-a întâmplat ieri a fost "o bătaie de joc". Întrebat despre absența sa de la ședință, edilul a spus scurt: "Am întârziat. Unde era să mai urc la ei? Oricum nu mai aveau cvorum după plecarea lui Maganu". "Oricum nu avea cum să treacă bugetul în varianta propusă de ei pentru că așa-zișii consilieri ai opoziției au propus aceleași amendamente de data trecută. Niciun consilier PSD nu ar fi votat această aberație ilegală. Amendamentele sunt ilegale", a mai acuzat Tusac.
În continuare, el s-a arătat hotărât să îi convoace pe consilieri într-o ședință extraordinară pentru a debloca bugetul.