Primăria Cernavodă ia măsuri pentru disciplinarea angajaților

187
Primăria Cernavodă ia măsuri pentru disciplinarea angajaților - cernavodacontrolgospodarie004-1380818972.jpg

Articole de la același autor

Peste 17 angajați ai SC Gos-podăria Comunală SRL riscă să își piardă locurile de muncă, din cauza absențelor nemotivate și a consumului de alcool. Acestea au fost constatările în urma acțiunii de control, efectuată de către repre-zentanții întreprinderii și ai Administrației Publice Locale. Potrivit unui comunicat de presă, angajații au fost surprinși de vizita membrilor comisiei de control, chiar la locurile de muncă, unde le-a fost verificată prezența și au fost supuși testării cu aparatul etilotest, de către serviciul de Protecție a Muncii. Din primele evaluări, s-a constatat absența a 17 persoane, printre care și șeful de echipă al stației de sortare deșeuri, cărora le-a fost anulată ziua de muncă. Verificările vor continua și în următoarele zile, iar angajații care vor absenta nemotivat sau vor fi surprinși sub influența băuturilor alcoolice la locurile de muncă vor fi trași la răspundere de către comisia de disciplină a întreprinderii subor-donate Consiliului Local. Acțiunea a fost demarată în urma multiplelor sesizări, unele primite chiar și din partea cetățenilor, care susțin că odată cu răcirea vremii, muncitorii părăsesc locurile de muncă înainte de terminarea programului. Mai mult decât atât, zilele trecute, pe fondul consumului de alcool, trei angajați au intrat în conflict și s-au lovit reciproc, în timpul orelor de program. Ca urmare a acestor situații, muncitorii indisciplinați și șefii de echipă vor fi sancționați la salariu. Scopul acestor controale este de a responsabiliza angajații SC Gos-podăria Comunală SRL, care des-fășoară lucrări importante pentru comunitatea din Cernavodă. Cei care vor continua abaterile își vor pierde locurile de muncă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3246 secunde