Gheorghe Hânsă a solicitat sprijin la București pentru punerea în funcțiune a reactoarelor 3 și 4

221
1 min citire
Gheorghe Hânsă a solicitat sprijin la București pentru punerea în funcțiune a reactoarelor 3 și 4 - gheorghehansaprimarcernavoda-1370016469.jpg
Unul dintre proiectele de vârf ale administrației publice din Cernavodă este punerea în funcțiune a reactoarelor 3 și 4 din cadrul Centralei Nucleare Cernavodă.
Un obiectiv principal îl reprezintă și pentru primarul Gheorghe Hânsă, care luptă din răsputeri să atragă parteneri în acest proiect, care ar putea aduce un considerabil beneficiu pe plan local.
O astfel de realizare ar putea soluționa, în primul rând, o bună parte a deficitului actual al locurilor de muncă, dar și o îmbunătățire pe plan industrial și nu numai. Noi pași spre realizarea acestui obiectiv au fost făcuți de către edil prin participarea la cea de-a 13-a ediție a simpozionului nuclear NucInfo Day, la Palatul Parlamentului din București.
În cadrul evenimentului, edilul a avut întrevederi cu mai multe oficialități precum ministrul economiei Varujan Vosganian, secretarul de stat Mihai Albulescu, Jon Rowan, de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică Viena, președintele Comisiei de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu. În fața mai marilor de la București, edilul Gheorghe Hânsă a avut ocazia de a susține acest proiect și de a solicita sprijin pentru punerea în funcțiune a celor două reactoare. Primarul a reușit să atragă atenția oficialilor prezenți, care s-au arătat interesați de tema dezbătută. Acest prilej a fost benefic pentru obiectivul edilului, care s-a întors optimist la Cernavodă, deoarece mai marii oficiali i-au oferit șanse pentru realizarea acestui proiect.
NucInfo Day este un eveniment tradițional nuclear în România, dedicat în principal diseminării informației referitoare la beneficiile și provocările specifice implementării aplicațiilor energiilor nucleare în slujba publicului larg. Evenimentul reunește anual numeroși reprezentanți oficiali din domeniul politic, administrativ, potențiali investitori, mass-media, atât din țară cât și din străinătate, care au ocazia de a dezbate pe teme de interes reciproc. Ediția trecută a fost găzduită chiar de către Primăria Cernavodă, pe 11 noiembrie 2013. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0439 secunde