Primăria Cernavodă participă la un program de împădurire prin Administrația Fondului de Mediu

224
1 min citire
Administrația publică locală din Cernavodă anunță, printr-un comu-nicat de presă, că participă la Pro-gramul de îmbunătățire a calității me-diului prin împădurirea terenurilor agricole degradate, program finanțat de Administrația Fondului de Mediu. Concret, autoritățile locale au propus spre împădurire două suprafețe din oraș, fiind vorba de un teren de 18 hectare, aflat în extravilanul localității, în partea de nord-est, și de un altul de 56 de hectare, situat tot în extravilan, dar de data aceasta în partea de est, în apropierea centralei nucleare. În comunicat se menționea-ză că cele două suprafețe propuse pentru împădurire sunt formate din teren agricol și teren arabil, fapt care a făcut obiectul reconstituirii islazului orașului.
În opinia administrației locale din Cernavodă, amplasarea zonelor care urmează a fi împădurite în apropierea obiectivului nuclear, continuitatea ac-tualelor terenuri ocupate de pădure prin înființarea unora noi, dar și lărgirea microclimatului forestier constituie o serie de acțiuni benefice pentru comu-nitate, contribuind astfel la îmbună-tățirea calității mediului în zonă.
De precizat este că participarea orașului la acest program a făcut o-biectului unui proiect de hotărâre apro-bat de Consiliul Local. Acesta din urmă l-a desemnat pe primarul orașului, social-democrata Mariana Mircea, pentru încheierea acordului de aso-ciere în vederea contractării finanțării proiectului și a realizării investiției.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0363 secunde