Primăria Cernavodă va inaugura, luna aceasta, un nou bloc de locuințe ANL

3002
< 1 min citire
Printr-un comunicat de presă, Primăria Cernavodă anunță că va da în folosință, în cursul acestei luni, un nou bloc de locuințe ANL. Blocul se află pe strada Pinilor, are regimul de înălțime P + 3 + M, este alcătuit din două tronsoane și are 40 de unități locative: 30 apartamente cu o cameră și zece apartamente cu două camere.
În același comunicat se precizează că, în prezent, se lucrează la amenajarea zonei din jurul blocului, asta însemnând parcări, spații verzi, alei cu borduri și trotuare, racord energie electrică, racord rețea apă – canalizare. Toate aceste lucrări se realizează cu fonduri de la bugetul local.
Tot acum, membrii comisiei analizează cele 95 de dosare care au respectat condițiile legii, urmând ca în scurt timp să finalizeze lista cu beneficiarii celor 40 de locuințe ANL și să o prezinte spre aprobare Consiliului Local.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.03 secunde