Studenții români, față în față cu specialiștii în geopolitică

2504
Studenții români, față în față cu specialiștii în geopolitică - b974c7cb5435d20eec371829c4e74878.jpg
Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) a desfășurat, în week-end, conferința "Dezvoltare Durabilă la Marea Neagră", pro-punându-și, pe această cale, să intermedieze dialogul între tinerii cu idei mari și proiecte ambițioase - studenți, absolvenți români - și reprezentanți ai diplomației și ai mediului de afaceri din România.
Conferința a avut loc la Univer-sitatea Maritimă Constanța, desfășurându-se sub forma unei competiții între studenți și tineri cercetători români, cu experiență internațională. Astfel, sâmbătă au avut loc concursurile care au vizat domeniile Geopolitică și Geostrategie la Marea Neagră și Investiții durabile la Marea Neagră, jurizate de experți, pentru ca duminică, specialiștii în Geopolitica Mării Negre și Dezvoltare durabilă să-și susțină lucrările în cadrul unui seminar.
Activitățile studenților din LSRS au fost apreciate de invitații la eveniment, care au ținut discursuri în deschiderea manifestării. Unul dintre ei a fost Principele Radu, care a trimis o înregistrare video cu ocazia manifestării: "Când am fost la prima dvs. gală, am înțeles două lucruri: că sunteți o inepuizabilă bogăție a societății românești de azi, că cei 50.000 de tineri străluciți care populează universitățile românești sunt, poate, salvarea societății românești de azi și de mâine și, în al doilea rând, că punerea împreună într-un spirit asociativ atât de îndrăzneț, generos și plin de simț al datoriei poate să facă mult pentru România".
Un mesaj de încurajare a activi-tăților LSRS a venit și din partea ministrului Afacerilor Externe, Theodor Baconschi, transmis prin intermediul lui Ștefan Tincă, șeful Direcției de Analiză și Planificare Politică al MAE: "Faptul că ați organizat această conferință arată că vă pasă de România, că doriți să vă implicați încă de pe acum în dezbaterea publică. Regiunea extinsă a Mării Negre rămâne o zonă strategică, de aici interesul nostru de a o transforma într-o zonă stabilă, în care se poate conlucra deschis și eficient pe o gamă largă de domenii, inclusiv în cel educațional. Educația reprezintă un factor strategic pentru dezvoltarea durabilă. Geostrategia nu se reduce la geografie, ci începe și se termină cu oamenii care dau viață, sens, scop și coerență unei regiuni".
La rândul său, Acad. Răzvan Theodorescu, invitat al LSRS, a abordat chestiunile religioase care stau la baza unor conflicte economice, aducând în atenție faptul că, în urmă cu 22 de ani, la Harvard, un grup de politologi a creat în laborator un concept numit "sindromul țărilor înrudite", care lua în calcul posibilitatea ca, în viitor, ciocnirile să nu mai aibă mize ideologice, ci religioase. Conceptul, care integra țările înrudite spiritual și religios, a fost respins la nivel academic european. Au trecut numai trei ani, și, în 1991, sindromul țărilor înrudite devenea o realitate explozivă a întregii planete", a spus academicianul.
În deschidere a vorbit și Yesim Oruc, Resident Representative al United Nations Development Programme in Romania, care a explicat buna înțelegere între minoritățile din Dobrogea prin existența drepturilor constituționale, reprezentarea politică, pe care o consideră un "imens generator de armonie", precum și prin fondurile alocate pentru activitățile și proiectele menite a conserva tradițiile minorităților, ceea ce ajută la evitarea conflictelor religioase.
Duminică, a avut loc festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări prezentate, constând în bani, precum și în internshipuri la Ministerul Afacerilor Externe și Institutul European din România. Din juriu au făcut parte, la secțiunea Geopolitică și Geostrategie la Marea Neagră: Ambasadorul Sergiu Celac, prof. dr. Gabriela Drăgan, directorul general al Institutului European în România, Iulian Fota, consilier prezidențial pe Probleme de Securitate Națională, prof. univ. dr. Tasin Gemil, Liviu Mureșan, președintele executiv al Fundației EURISC, Ștefan Tincă, deputat europarlamentar Adriana Țicău, vicepreședintele Comisiei de Transport și Turism al Parlamentului European și Marian Zulean, Profesor Asociat de Politici Publice și Politică de Securitate Națională la Universitatea din București.
La secțiunea Investiții durabile la Marea Neagră au jurizat: Lorenzo Gallinari, Senior Programme Leader și Consultant în Leadership Sustenabil, prof. dr. Niels Schnecker, Consultant Financial Managing Senior Partner la Schnecker van Wyk&Pearson și dr. Ionuț Purica, vicepreședintele Fundației Universității Mării Negre.
Liga Studenților Români din Străinătate cuprinde 3.500 de membri, o comunitate reprezentativă pentru cei 50.000 de tineri care studiază în afara țării. Obiectivul principal al LSRS este de a apăra drepturile membrilor săi, încurajându-le contribuția lor la dezvol-tarea României. Totodată, LSRS pune la dispoziție tinerilor din România informații privind studiul în străinătate, sprijinindu-i să aplice la facultățile din afara țării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5973 secunde