Primăria Crucea se va muta în casă nouă. Urmează preșcolarii

250
Primăria Crucea se va muta în casă nouă. Urmează preșcolarii - cruceagheorghefrigioi-1425054702.jpg

Articole de la același autor

Primarul, viceprimarul, consilierii locali și funcționarii publici din comuna Crucea se vor muta, din această vară, în casă nouă. La fel se va întâmpla și cu preșcolarii, pentru care în localitate se construiește o grădiniță nouă.

Deși iarna abia acum își încheie, oficial, socotelile cu vremea, la Crucea se lucrează de zor la noi investiții. Sediul primăriei, grădinița, turbina eoliană și stația de biogaz sunt doar câteva dintre investițiile aflate în derulare.

Unul dintre proiectele care a demarat la Crucea vizează modernizarea și recompartimentarea se-diului Primăriei. Fondurile au fost obținute prin programul GAL Dobrogea Nord și se ridică la 198.000 de euro. La finele anului trecut a fost desemnată firma câștigătoare, după care s-a dat imediat drumul la lucrări. Deși în proiect se spune că investiția va fi finalizată abia spre sfârșitul anului, constructorul dă asigurări că va preda sediul primăriei la cheie încă din vară. "Se lucrează de zor la sediul primăriei. Merge repede deoarece, deocamdată, se lucrează doar în interior, unde constructorul nu a fost condiționat de vreme. Am primit asigurări că în această vară ne vom muta în casă nouă", ne-a declarat primarul Gheorghe Frigioi. Potrivit proiectului, întreaga clădire va fi recompartimentată și modernizată, vor fi schimbate instalațiile electrice și termice, grupurile sanitare vor fi renovate complet. În cadrul unui alt proiect, clădirea primăriei va fi extinsă, urmând să se construiască o sală de ședințe. "Clădirea era foarte veche și nu mai corespundea necesităților noastre. Îmi amintesc că în 1989, când am intrat în biroul de primar, nu se aflau decât o masă și un scaun. Nimic mai mult. Dar, după cum se știe, omul sfințește locul și ne-am îngrijit să transformăm clădirea într-un loc primitor, în care oamenii să-și poată desfășura activitatea în condiții decente. Dar din păcate, dotările, infrastructura, spațiile nu mai corespundeau standardelor europene. După încheierea lucrărilor, vom câștiga ca spațiu încă trei birouri, plus o sală de ședințe încăpătoare. De asemenea, vor fi grupuri sanitare moderne, instalații termice și electrice noi, care să asigure atât confortul cât și un consum mai mic de energie", a mai adăugat Gheorghe Frigioi. Până la finalizarea lucrărilor, aparatul administrativ, cu toți funcționarii, inclusiv primarul, funcționează în sala de sport din localitate.

Grădiniță nouă

După ani de zile de străduință, proiecte depuse și zeci de drumuri la miniștrii de la București, în sfârșit, la Crucea se va construi o grădiniță modernă pentru copilașii din localitate. Primarul Gheorghe Frigioi mărturisește că acest proiect este unul pe care și l-a dorit foarte mult, fiind foarte necesar pentru comunitatea locală. Investiția, realizată cu fonduri guvernamentale, trebuia să demareze încă de acum doi ani de zile, când a și fost emisă autorizația de construire și a fost desemnată firma câștigătoare în urma unei licitații publice. Însă, cu toate acestea, constructorul abia acum s-a putut apuca de treabă, motivele fiind numeroase și independente de voința sau nevoile administrației publice locale din Crucea. Fundația a fost deja turnată și în perioada următoare se va începe ridicarea clădirii. Noua construcție va fi una la standarde europene, cu două săli de clasă, locuri de joacă, sală de activități festive, grupuri sanitare moderne, cabinet medical. Potrivit proiectului, construcția ar trebui să fie gata spre finalul acestui an. În prezent, grădinița funcționează într-o școală veche.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5997 secunde