Primăria Cumpăna a oferit un regal muzical de excepție susținut de Fuego

260
1
Sala Casei de Cultură din comuna Cumpăna s-a dovedit a fi neîncăpătoare, sâmbătă, la concertul artistului Fuego. 


Aproximativ 400 de locuitori au fost prezenți alături de primarul Mariana Gâju, viceprimarul Florin Neagu și de o parte din membrii Consiliului Local Cumpăna, pentru a savura un regal muzical de excep-ție susținut de Fuego. 


Printre altele, în cadrul spectacolului, artistul a vorbit despre revenirea acasă în prag de Crăciun, la masa plină, alături de părinți, bunici și de întreaga familie. 


"Zău că e copleșitor să văd atâta lume venită pentru mine, în zilele noastre, în care oamenilor nu le mai arde de concerte! Uneori mă întreb și eu ce le place atât de tare la mine, mai ales că nu-s nici comercial și nici ritmuri acerbe nu propun! Alături de band-ul meu, am construit o poveste de Crăciun în care-i chemăm pe toți acasă!", a declarat Paul Surugiu, alias Fuego. 


În altă ordine de idei, tot sâmbătă, Primăria Cumpăna, în colaborare cu AS Victoria Cumpăna și Consiliul Județean Constanța, a organizat serbarea de Moș Crăciun, în cadrul căreia au fost premiați merituoșii rugbiști de la AS Victoria Cumpăna, pregătiți de Florin Băcioiu, care, în acest an, au devenit campioni naționali la categoriile de vârstă U10 și U12. 


În cadrul întâlnirii, șefa administrației locale, Mariana Gâju, a ținut să îl invite, în mod special, pe Liviu Andrei Cocoș, băiatul în vârstă de 14 ani care luptă cu leucemia. El a fost premiat pentru curajul și puterea de care dă dovadă în lupta cu perfida boală. De asemenea, toți copiii au primit din partea organizatorilor echipamente sportive, iar Elena Frîncu, cetățean de onoare al Cumpenei, le-a oferit copiilor ciocolată și bomboane. 


Printre altele, primarul Mariana Gâju a ținut să sublinieze faptul că încearcă din toate puterile să găsească sponsori pentru turneul de anul viitor, din Germania. În plus, ea a spus că va propune Consiliului Local Cumpăna să îl declare pe Florin Băcioiu antrenorul anului. Petrecerea a continuat apoi cu pizza, tort, suc, prăjituri și colinde. 


Comentează știrea

stan
14 decembrie 2015
fala

Doar spectacole știe sa facă, pentru campanie electorala. Străzile sunt pline de noroi. In 15 ani de mandat, nu a fost in stare sa pietruiască macar străzile, nu mai spunem de asfalt. Poate cetățenii din Cumpana se vor trezi la următoarele alegeri.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3095 secunde