Primăria Eforie, partener în strategiile pentru dezvoltarea turismului în bazinul Mării Negre

240
Reprezentanții Primăriei Eforie, în parteneriat cu cei ai Primăriei Satului Negrea, raionul Hîncești, din Republica Moldova, și ONG-ul Eureka din Bulgaria au organizat, în perioada 1-3 noiembrie 2012, în sala de conferințe a Hotelului Arion din Constanța, o întâlnire informativă în cadrul proiectului "Tradiție, Originalitate, Unicitate și Bogăție pentru realizarea unei Strategii Inovatoare în vederea dezvoltării turismului în regiunea Mării Negre - TOURIST".


Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013. Potrivit organizatorilor, programul a vizat inițierea unui parteneriat strategic pentru susținerea dezvoltării economice durabile în Bazinul Mării Negre, prin valorificarea, într-o manieră integrată, a potențialului turistic al regiunii. 

Conform managerului de proiect, Cecilia Crețu, evenimentul s-a adresat agențiilor de turism, organizațiilor din turism, facilităților de cazare, de distracție, restaurantelor, instituțiilor și autorităților publice cu competențe în sectorul turistic. 

În cadrul dezbaterilor, s-a discutat despre dezvoltarea unei economii sustenabile în Bazinul Mării Negre, prin standarde înalte de calitate a produselor și serviciilor din turism, importanța certificărilor, avantaje și costuri. Totodată, s-a dezbătut problema sistemelor de management ale calității, standardelor de certificare și aplicarea lor în sectorul turistic.

La eveniment, au fost prezenți reprezentanți din cele trei regiuni țintă din cadrul proiectului, respectiv din Republica Moldova, județul Constanța și regiunea Dobrich, precum și reprezentanți din sectorul turistic. 

"Toate aceste activități au avut în vedere creșterea cooperării între actorii cheie din sectorul turistic pentru depășirea decalajelor economice prin intermediul unui cadru strategic, dezvoltarea comună și promovarea produselor turistice și creșterea interesului turiștilor pentru produsele din această zonă", a declarat Cecilia Crețu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7727 secunde