Primăria Năvodari: "Nu noi suntem vinovați de starea actuală a drumului"

863
7
Primăria Năvodari:

Articole de la același autor

Lucrările pentru lărgirea și modernizarea drumului dintre Năvodari și Constanța au intrat în impas, după ce constructorul nu a reușit să ajungă la o înțelegere contractuală cu ENEL privind relocarea unor rețele electrice. Mai exact, ENEL nu dorește să semneze contractul de subtraversare a rețelei electrice, până ce nu primește în avans contravaloarea întregii lucrări, adică peste 3,4 milioane lei. Cum însă fondurile pentru realizarea investiției vin de la Uniunea Europeană în tranșe, la finalul fiecărei faze de execuție, constructorul nu are cum să plătească în avans această sumă.

În legătură cu situația creată, Primăria Năvodari a ținut ieri, printr-un comunicat de presă, să-și ceară scuze năvodărenilor pentru disconfort, dar și să lămurească situația.

"În data de 19.03.2014, Primăria Orașului Năvodari a comunicat ordinul de începere al lucrărilor pentru investiția «Îmbunătățirea accesului între municipiul Constanța și platforma industrială Năvodari prin lărgirea și modernizarea Bulevardului Mamaia - Năvodari», amplasamentul fiind predat constructorului în temeiul procesului verbal de predare al amplasamentului nr. 19555/19.03.2014. De la data emiterii ordinului de începere și încheierii procesului verbal de predare al amplasamentului, responsabilitatea asupra stării drumului aparține constructorului, care potrivit dispozițiilor punctului 9.19 din contractului de execuție de lucrări nr. 36959/ 18.11.2013, are întreaga răspundere a desfășurării lucrărilor în deplină siguranță și în condiții de bună calitate în conformitate cu normele tehnice", se precizează în comunicatul de presă.

În aceste condiții, administrația locală ține să precizeze că "Primăria orașului Năvodari nu se face responsabilă de starea actuală a drumului". "Starea necorespunzătoare în care se află drumul în ultima perioadă se datorează litigiului apărut între SC ENEL SA și constructorul Asocierea SC TEL DRUM SA - SC IMOB LUX Construct SRL - SC Specialist Consulting SRL, litigiu determinat de obligația constructorului de a reloca rețele electrice aflate pe amplasamentul drumului, rețele pentru devierea cărora, furnizorul de energie electrică solicită plata în avans a contravalorii lucrărilor urmată de obligația constructorului drumului de a executa din resurse proprii lucrarea de deviere a rețelelor electrice.

Primăria orașului Năvodari regretă nerespectarea de către constructor a obligației de a menține drumul într-o stare de circulație corespunzătoare și cere scuze locuitorilor orașului Năvodari pentru disconfortul provocat", se mai specifică în comunicatul de presă.

De asemenea, Primăria Năvodari anunță locuitorii orașului că a dispus intervenția asupra lucrării din resurse proprii pentru remedierea deficiențelor, urmând ca aceste cheltuieli să fie recuperate pe căi judiciare, dacă este cazul, de la cei care se află în culpă față de starea actuală a drumului. 

Comentează știrea

ee
5 decembrie 2014
d

pai drumul cine l-a spart? inainte era f bun. trebuia sa obtina toate aprobarile si sa incheie toate contractele si abia dupaia sa inceapa reconstructia. e ca si cum te apuci de o friptura, dar constati ca nu ai carne. primaria navodari e primul vinovat, acuma se da victima

ce surpriza
5 decembrie 2014
vinovatii

De parca nu s-ar sti ca ENEL-ul nu incepe nici o lucrare pana nu vede toti banii. Cand s-a pornit lucrarile toata lumea stia lucrul acesta! ( plus faptul ca o lucrare cu ei dureaza cel putin jumatate de an )

3
5 decembrie 2014
tot 3

Ptr nr 2.....Te contrazic...Primaria avea impresia ca o sa vina Enelul sa isi mute instalatile...legea Energiei spune ca solicitantul modificarilor plateste....deci nu enelu'. De asemenea, nici modul actual de abordare a problemei din partea enel nu mi se pare corect avand in vedere ca este un obiectiv de interes public. Dar asta e viziunea unor sefi enel. Cu rusinea de a o zice, eu is din enel.

sofer
5 decembrie 2014
Primaria este principala vinovata

Pana una alta ne rupem masinile in soseaua lasata de izbeliste. Este ceea mai mare bataie de joc. Ar trebui ca soseau sa fie blocata de soferi poate atunci vor face ceva. In dimnineata asta erau utilaje care vanturau noroiul pt. a mai astupa gropile formate dupa ploaie

ion gura spurcata
5 decembrie 2014
stat in stat

S-AI DORIM LUI MARANDA VIITORUL LUI CASSANI (CAT MAI URGENT).MARANDA ESTE NUMELE CELUI CARE REPREZINTA ENEL DOBROGEA,SA STITI CU TOTII PE CUI SAI URATI TOATE CELE...PRIMARIA NOASTRA NU POATE FI INTERESATA DE CEVA DE UNDE NU SE I-A SPAGA

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Răspuns la: d
Adăugat de : ee, 5 decembrie 2014
pai drumul cine l-a spart? inainte era f bun. trebuia sa obtina toate aprobarile si sa incheie toate contractele si abia dupaia sa inceapa...
krixxus
8 august 2015
Strazile din Navodari

Pentru Matei penalistul si ciracii lui! 1.Cand faci si tu sensuri giratorii in care pot intra DOUA ( 2 pentru manelistii violatori din consiliu) masini pe ulita dintre Mamaia si Navodari ca acum idiotii care fac asta isi bat joc de banii nostri. Sper sa-ti dai viatata ta de rahat intr-unul din aceste sensuri giratorii ca sa putem da fericiti numele tau unui parc cum a facut si Dobre toate intersectiile din oras mai inguste decat strazile si dupa coltul caselor celor care au ocupat strada abuziv. 2.Dar cu asfaltarea strazilor cum stai? Pentru tine si pupin/g/curistii tai conteaza numai centrul orasului, tu/voi faci parcari si izolatii la blocurile consilierilor dar de ceilalti te doare in cot, ca doar alegerile sunt departe. Cand ai pus indicatoare pe strazi ai pus macar piatra, nu mai vorbesc de asfalt, pe celelalte strazi ca sa poata lumea respecta semnele fara sa-si distruga masinile? Apropo de cand n-ai mai fost prin oras, fara gaini si ulei bineinteles, sau tie frica de umbrele din boschetii pe care tu nu-i distrugi, sau de locatarii lor, maidabezii bipezi sau patrupezi? 3.Tu chiar nu vrei sa faci nimic pentru oras din ori esti idiot ? Cate locuri de munca ai facut cat timp ai fost la beci, dar cand ai fost liber? De ce nu spui nimic despre asta tinerilor din orasul care inca te mai suporta? 4. Vezi ca Vanghelionul a ajuns la beci, nu mai face petreceri de Craciun in August termina tigania de pe soselele din oras si din afara lui, pune politistii sa verifice cum BMW-istii respecta semnele tale duble de circulatie, poate asa ai bani mai multi la buget ( sau poate seful politiei va fi mancat de serpi in zona in care sta ca de altceva nu se ocupa). 5.Nu te mai lauda, in puii mei, pune osul la treabaa daca stii cum, daca nu lasa-l pe altul !! Cu respectul cuvenit, Krixxus

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2756 secunde