Primarii comunelor din România se reunesc în stațiunea Mamaia
344
Articole de la același autor
Decebal Făgădău a câștigat Primăria Constanța. "Vă asigur de o întreagă transparență, de un dialog permanent cu constănțenii"
06 Iunie 2016
DECEBAL FĂGĂDĂU A CÂȘTIGAT PRIMĂRIA CONSTANȚA
04 Iunie 2016
Președintele Asociației Comunelor din România (ACoR), Emil Drăghici, i-a convocat pe membrii care fac parte din asociație, respectiv, primarii comunelor din România, la o sesiune extraordinară. Acțiunea se va desfășura în perioada 10 - 15 iulie, la Hotelul "Riviera" din stațiunea Mamaia.
Întâlnirea vizează mai multe puncte pe ordinea de zi, ca urmare a alegerilor desfășurate la data de 5 iunie. Printre temele ce vor fi dezbătute se află reorganizarea organelor de conducere ale ACoR, precum și celor ale filialelor județene ale acesteia, pentru mandatul 2016 - 2020, având în vedere importanța prezentării problemelor cu care se confruntă comunele din România ca urmare a unor sincope în procesul de descentralizare, precum și a unei accentuate diminuări a capacității administrative a autori-tăților administrației publice locale.
Convocarea prevăzută mai vizează analiza rezultatelor alegerilor locale din 5 iunie 2016 în ceea ce privește impactul asupra organelor de conducere a filialelor județene ale ACoR și implicit asupra componenței organelor de conducere și de control ale ACoR, alegerea organelor de conducere și de control ale ACoR pentru mandatul 2016- 2020, aprobarea calendarului alegerilor organelor de conducere ale filialelor județene, modificarea Statutului ACoR și stabilirea cotizației anuale datorate de membrii Asociației Comunelor din România, în vederea recuperării cotizațiilor restante aferente perioadei 2012 - 2016.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 21 Iunie 2016
Marţi, 21 Iunie 2016
Marţi, 07 Iunie 2016
Joi, 07 Aprilie 2016
Vineri, 25 Martie 2016
Joi, 04 Februarie 2016
Joi, 07 Iulie 2016
Duminică, 05 Iunie 2016
Sâmbătă, 14 Mai 2016
Joi, 21 Aprilie 2016