Raportul MAI scoate la iveală situații inedite

Primarul din Ciobanu, găsit vinovat în urma unui control pe care el însuși l-a solicitat

254
1 min citire
Prefectul Claudiu Palaz a anunțat, ieri, că raportul Ministerului Administrației și Internelor (MAI) efectuat în câteva administrații publice locale constănțene dezvăluie o situație cu totul inedită în comuna Ciobanu. Concret, ca urmare a unei sesizări făcute chiar de primarul Ioan Suciu către Consiliul Județean Constanța și ajunsă ulterior în atenția Prefecturii, prin care acesta solicita un control în cadrul primăriei pe care o conduce, Direcția Generală și Audit Intern a MAI a ajuns la concluzia că vinovat de neregulile din administrația locală este chiar gospodarul șef. Verificarea solicitată de primarul social-democrat al localității constănțene privea modul în care s-a efectuat plata pentru reabilitarea a două drumuri.
Așa cum a explicat, ieri, prefectul Palaz, în raportul MAI se arată că, "în cazul tuturor contractelor analizate nu au fost prezentate concluzii în care să se poată reține garanția de bună execuție" pentru lucrările efectuate. Prefectul Palaz a precizat aici că, în conformitate cu prevederile unei hotărâri de Guvern, reprezentanții Primăriei Ciobanu erau obligați să rețină garanția de bună execuție în cuantum de maxim 10% din valoarea facturată a lucrării, urmând ca, la semnarea procesului verbal de recepție finală să înapoieze 70% din garanția reținută executantului lucrării. Cât privește restul de 30%, acesta trebuia să fie dat la expirarea perioadei de garanție. Aceste lucruri nu s-au întâmplat, însă, fapt pentru care, așa cum a afirmat prefectul, primarul Ioan Suciu "este vinovat peste tot în concluziile raportului".
Pentru neregulile din Primăria Ciobanu, respectiv pentru încălcarea actelor normative, se fac vinovați, conform concluziilor raportului MAI, primarul Suciu, în calitate de ordonator de credite, dar și contabilul primăriei, Ionel Suru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0297 secunde