Primarul din Medgidia bagă consilierii în ședință

1581
13

Articole de la același autor

Consilierii locali din Medgidia se vor întruni, joi, începând cu ora 18.00 în ședința ordinară a lunii în curs, pentru a dezbate cele șapte proiecte de hotărâre propuse spre aprobare de primarul Marian Iordache. În cadrul întâlnirii se va aproba planul multianual de întreținere și modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Medgidia și se va completa inventarul domeniului privat al municipiului Medgidia. Totodată, este posibil să fie aprobat un acord de parteneriat între municipiul Medgidia SC Kconsulting, Management and Coordination SRL București

Un alt proiect aflat pe ordinea de zi vizează aprobarea repartizării unor unități locative, din recuperări, aflate în administrarea DGDPP Medgidia, precum și aprobarea vânzării prin negociere directă a imobilului-teren situat în Medgidia strada Poporului, lângă bl. 31, proprietate privată a municipiului Medgidia, în suprafață de 195 mp, ocupat în prezent de o construcție. În altă ordine de idei, în cadrul ședinței se va prezenta și raportul de activitate a Poliției Locale a Municipiului Medgidia, pe anul 2011. 

Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
casalotu
26 ianuarie 2012
hotie

sedinta se tine ca sa-i dea iordache lui cioti 195 mp de teren la pretul de numai 19 euro.problema este ca aproape toate actele sunt falsificate.sa-i vedem pe consilieri cum voteaza.cine-i cioti ? cel care a luat de la pintilie ,pe degeaba, bowlingul din medgidia.ce-a ajuns bowlingul ? galeriile cioti(un fel de bazar de prost gust),sediul firmei lui pintilie,carciuma lui aidan,sediul psd.elisei a construit cioti a nenorocit locul de divertisment al medgidiei.

MEDGIDIA
26 ianuarie 2012
asta-i inca o hotie a lui Iordache

Mai,oameni buni,nu se mai termina cu hotiile in Medgidia? Pai caracatita batrana(adica PINTILIE),i-a vandut Bowligul lui Cioti.Acum,caracatita adulta ,a lui Iordache,ii da ce-a mai ramas.Sunteti o mare caracatita in Medgidia,V-ati intins tentaculele alea nenorocite de la Revolutie pana azi.DAR,gata,s-a terminat,noi,medgidienii suntem pregatiti si hotarati sa va taiem tentaculele in mai,cand vom merge la VOT. Va mai voteaza dracul in Medgidia,Iordache. AJUNGE! STOP CARACATITEI IORDACHENE ! avem nevoie de MOINESCU. In Medgidia nu exista altul mai bun ca Moinescu(pe care l-am tradat dar nu o sa se mai intample. Moinenescu este acela care va salva Medgidia de nenorocitele de tentacule ale caracatitei iordachene. Sa-ti fie rusine Iordache dar nu te uit nici pe tine Pintilie ca ai praduit orasul Buna scoala ai facut cu Iordache.HOTILOR!!!! hai d-le MOINESCU ,salveaza-ne!

paul
26 ianuarie 2012
haos,harababura si hotie

Da cu totii asteptam sa vedem cum va trece proiectul de vanzare directa catre Cioti care a fost un acolit a lui Pintilie care ia dat bowulingul aproape pe degeaba,materiale de la Edimed pentru a-si construi vila de la Bran,in Medgidia nimic nu se construieste numai se vinde si se concesioneaza,dar mult a fost putin a mai ramas vine in curand iunie si vom alege un om ce stie ce vrea Medgidia si cetatenii ei,el se cheama MOINESCU.dA VOM VOTA MOINESCU.

mia
26 ianuarie 2012
Care e smecheria?

doar atat stiti d-le primar sa concesionati si sa vindeti!!!! adevarul este ca mai aveti putin si trebuie sa scapati de obligatiile pe care le aveti fata de caracatita care v-a sustinut in campanie. sa va fie RUSINE!!!!!!

marin
26 ianuarie 2012
NU SE MAI SATURA DE FURAT ACEASTA CARACATITA IORADCHEANA

bine zici Medgidia,nu mai scapam de caracatita asta iordacheana.Bine zici ca Pintilie l-a format bine pe Iordache la scoala hotiei.Stati linistiti fratilor,cat o sa mai fure? AMR putintel. A inceput numaratoarea inversa. L-ati vazut aseara pe Jagardache la TV Alpha? Acelasi stil mizer : da,aveti dreptate,azi am fost acolo,veniti la mine marti la audienta,vom face,vom drege......Un mincinos notoriu. Tot aseara a recunoscut public ca se screme sa realizeze Prcul Industrial. Pai,vin si te intreb,mincinosule de Jagardache : acest p[roiect care este facut de Moinescu,nu mai este o himera a lui Moinescu? Iordache esti o javra ordinara.Ii salut pe cei de la Curtea constitutionala care prin solutia data ,ne-a dat posibilitatea sa te alungam de la primarie cat mai repede,legal,constitutional si de drept.Haiiiii Moinescu!!!!!!! Moinescu e cu noi!!!!!! Moinescu ne-a scapat de frig,Moinescu ne va scapa de saracie !!!! Moinescu va face parcul Industrial. Este proiectul lui Moinescu.Hai Moinescu!!!!!

emy
26 ianuarie 2012
parcul industrial

In 2008 "parcul industrial"in viziunea lui Iordache era o "himera".Aseara la Alpha Media a spus ca "parcul este o idee GENIALA" Sa vina alegerile din iunie mai repede. Emy

sarmachi ion
26 ianuarie 2012
SA-I DAM JOS

Asa ne trebuie ca am votat mafia iordacheana! Ne vorbea frumos in campanie si ne promitea ca va curge laptele si mierea.Nu trebuia sa avem incredere in el. Jos cu caracatita !Nu-i ajunge lui Cioti ca a luat bowling-ul pe degeaba de la Pintilie, ca a furat din banii orasului "vanzand" combustibilul furat de la Castelu centralelor din oras, acum mai vrea sa puna mana pe alte spatii si terenuri pe lucru de nimic ! Rusine Iordache! JOS MAFIA, JOS CARACATITA BATRANA A LUI PINTILIE SI CEA 'ADULTA A LUI IORDACHE ! Si cred ca s-a nascut si caracatita tanara ! Sa vina un primar care sa ne salveze si sa ne scape de saracia in care am intrat !

zuza11
26 ianuarie 2012
vai de noi

Mai, oameni buni, daca ar putea asta ar vinde si strazile din oras si ar trebui sa ne luam elicoptere sa ne delasam prin mandra noastra urbe. Sa luam aminte si SA-I DAM AFARA CA NE VOR MANCA CAINII ! Mai au de furat vreo 3 luni si am scapat. Iordache si caracatita ne apasa pe spate si ne-a incinvoiat de tot. Ce mai asteptam ,sa ne ingenuncheze de tot?!

VERA
26 ianuarie 2012
orasul celor 3H

Cioti si Iordache continua invataturile primite de la Pintilie si se pare ca au reinviat Vechea si Batrana Caracatita, care acum ea este Caracatita Adulta sub conducerea lui Iordache.Un singur lucru omit acestia ca orasul nu-i mai vrea ca s-au saturat de promisiunile mincinoase din campania din 2008. Au reusit sa isi indeparteze alegatorii cu propriile arme, aducand RAJA in oras si scotand din buzunarele medgidienilor pana si banii de hrana pentru achitarea facturii de apa.Insa nu mai este mult si caracatita va ramane fara brate/ tentacule pt ca ele se vor reteza in luna mai cu ocazia alegerilor.

made medgidia
26 ianuarie 2012
adica cu locuinte din recuperari???

...sa inteleg ca da pe unii afara si repartizeaza locuintele altora???? ce faci iordache,iti cladesti "fericirea" electorala pe suferinta amaratilor de chiriasi care nu ti-au sustinut campania???citi oamenii de ai lui Moinescut ai lasat in strada pina acum tu si cu Paun de la adp,pt simplu fapt ca nu te-a votata???lacrimile si suferinta acelor familia o sa te usture si pe tine si pe Paun iar blestemele lor te vor darama intr-o zi!

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012
Stire din Cultură-Educație : Mihai Eminescu - omagiat la Medgidia
Pagina a fost generata in 0.5212 secunde