Primarul Dorinela Irimia a oferit daruri copiilor din comuna Saraiu

658
4

Articole de la același autor

Edilul Dorinela Irimia împreună cu aleșii locali ai comunei Saraiu au organizat, ieri, de Ziua Internațională a Copilului, diverse activități pentru copiii din localitate.

Programul a debutat la ora 10.00, când cei mici au devenit protagoniștii unui program artistic, eveniment ce s-a încheiat cu premierea celor mai buni dintre cei mai buni, respectiv, premianții concursurilor școlare județene. Buna-dispoziție a fost la ea acasă, iar glasurile minunate ale copiilor au răsunat în toată comuna. La final, cei mici au primit dulciuri de care s-au bucurat nespus de mult.

"De Ziua Copilului așa cum este normal, atenția tuturor se îndreaptă către cei mici, către cei care aduc bucurie sufletelor părinților. Pentru că ei sunt menirea noastră de a fi, sunt aurul și focul, sunt puterea universului în trupuri mici, firave și plăpânde. Comoara noastră supremă și fericirea cea mai pură sunt în inimă de copil, în gingășia cu care pot muta munții și domolii talazurile, pot seca lacrima și pot înveseli cea mai tristă clipă. E ziua lor. E ziua în care razele soarelui le oglindește în lumina ochilor toată simfonia copilăriei, iar noi nu am uitat", a spus primarul Dorinela Irimia.

Comentează știrea

satean
5 iunie 2014
apreciere

Felicitari doamnei primar,o femeie deosebita,a schimbat Saraiu.

kobe bryant shoes
27 iunie 2014
kobe bryant shoes

michael kors michael kors outlet michael kors handbags kobe bryant shoes http://www.kobebryant-shoes.com/

satean
28 august 2014
apreciere

Multe lucruri ati realizat doamna primar,Felicitari.

EscorteDinRomania.ro
22 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9251 secunde