Primarul Gabriela Iacobici: Am primit finanțare pentru patru proiecte de investiții prin PNDL
279
Articole de la același autor
Zona Peninsulară a Constanței va deveni exclusiv pietonală. Amendă 2.500 lei pentru șoferii care nu respectă decizia
06 Iunie 2017
Dumitru Timofte, noul primar al comunei Nicolae Bălcescu. "Am reușit să bat de unul singur PSD și PNL"
13 Iunie 2017
Primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici, dar și consilierii locali sunt mulțumiți după ce au reușit să obțină de la bugetul de stat finanțare pentru patru proiecte de interes local.
"Am obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru patru proiecte. Unul vizează extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă în satul Cheia, suma pentru finanțare fiind de 1.747.338 lei. Un alt proiect eligibil constă în reabilitarea și extinderea Școlii Gimnaziale nr.1 din comuna Grădina, suma alocată fiind de 1.792.473 lei. Cel de-al treilea proiect pentru care s-a obținut fonduri în valoare de 1.437.686 lei, vizează execuția unui imobil, mai exact, un dispensar în satul Cheia, sat ce aparține de comuna Grădina. Și, în fine, ultimul proiect pentru care s-a aprobat suma de 11.694.664 lei face referire la execuția tramei stradale, evacuare apă pluvială și accese spre curți", a precizat primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
Pe de altă parte, dezvoltarea comunei continuă și prin prisma altor proiecte cu finanțare de la bugetul local.
Unul dintre acestea care se află în lucru și pentru care, recent, aleșii locali au aprobat în ședința Consiliului Local actualizarea indicatorilor tehnico-economici vizează amenajarea de trotuare și asigurarea scurgerii apelor pluviale în zona strada Brândușei și strada Stânei din localitatea Cheia.
În plus, un alt obiectiv ale cărui costuri au ajuns la 100.000 euro a fost finalizat. Este vorba despre casa mortuară din Grădina, o investiție foarte necesară pentru locuitori și care poate fi folosită atunci când este nevoie în schimbul sumei de 50 lei.
"Un proiect asemănător avem în derulare și în satul Cheia. Este un proiect important pentru locuitori deoarece, la acest moment, nu avem așa ceva, iar normele sociale o impun", a explicat șefa administrației din comuna Grădina.
Nici domeniul sportului nu a fost lăsat de izbeliște, astfel că, administrația locală așteaptă cu interes finalizarea proiectului ce vizează construirea sălii de sport. Imobilul se întinde pe o suprafață de 240 metri pătrați, în curtea școlii din localitatea comunei Grădina.
Conform proiectului, obiectivul nu va deservi doar activitățile sportive, în acest spațiu urmând să se desfășoare și alte activități, cum ar fi orele festive, serbări sau cursuri de dansuri.
Și cum omul gospodar își face vara sanie și iarna car, recent, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre în vederea achiziționării de combustibil solid necesar încălzirii clădirilor din administrarea Consiliului Local Grădina. Astfel, au fost alocați 60.000 lei.
Pe de altă parte, aleșii au eliminat unele taxe locale venind în acest fel în ajutorul localnicilor. Mai exact, a fost eliminată taxa pentru eliberarea adeverințelor la urgență, taxa pentru viza trimestrială a certificatului de producător și taxa pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 04 Martie 2017
Sâmbătă, 10 Iunie 2017
Sâmbătă, 10 Iunie 2017
Sâmbătă, 10 Iunie 2017
Sâmbătă, 10 Iunie 2017
Sâmbătă, 06 Mai 2017
Sâmbătă, 06 Mai 2017
Sâmbătă, 06 Mai 2017
Sâmbătă, 06 Mai 2017