Primarul George Scupra a pregătit diverse surprize locuitorilor din Ovidiu

383
Primarul George Scupra a pregătit  diverse surprize locuitorilor din Ovidiu - primarulgeorgescupraapregatitsur-1418749663.jpg

Articole de la același autor

Primarul orașului Ovidiu, George Scupra, și aleșii locali s-au pregătit cum se cuvine pentru a aduce în casele locuitorilor, indiferent de vârstă și categorie socială, din Ovidiu, Poiana și Culmea, spiritul sărbătorilor de iarnă, oferindu-le acestora cadouri și pungi pentru sărbători.

"Vrem să le facem tuturor câte o bucurie cât de mică. Astfel, începând de ieri, 16 decembrie, sunt împărțite 2.075 de pachete pentru copiii din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, cadre didactice și personal auxiliar, precum și 3.000 de pachete pentru pensionari, persoane cu dizabilități, persoane cu venit minim garantat și persoane fără niciun venit. Totodată, în perioada 18 - 21 decembrie, vor primi cadouri și cei 300 de sportivi legitimați la Clubul Sportiv Ovidiu, provenind de la ramurile sportive finanțate de Primăria Ovidiu. Aceștia vor primi cadourile la serbările iernii, care se vor desfășura pe platoul Casei de Cultură, în incinta Orășelului Copiilor", a declarat primarul din Ovidiu, George Scupra.

El a adăugat că serbările iernii la Ovidiu vor fi deschise printr-o ceremonie, unde vor beneficia de cadouri și surprize și cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Pe de altă parte, în cadrul sărbătorilor de iarnă organizate în orașul Ovidiu, la inițiativa primarului George Scupra, Primăria Ovidiu, prin Centrul Cultural Ovidiu, organizează, în perioada 18 - 21 decembrie, Orășelul Copiilor 2014. Ca în fiecare an, zilnic se vor desfășura spectacole, momente artistice inedite și vor fi prezenți invitați de marcă, precum Irina Loghin, Fuego, Smiley și Lavinia.

Potrivit organizatorilor, programul evenimentelor va începe, zilnic, la ora 16.30. Așadar, în cursul zilei de joi vor urca pe scenă invitații speciali Irina Loghin și Fuego, vor avea loc spectacole pentru copii și programe artistice ale cercurilor din cadrul Centrului Cultural Ovidiu.

În cursul zilei de vineri, va cânta Taraful Gigi Scarlat, vor fi spec-tacole pentru copii și programe artistice ale cercurilor din cadrul Centrului Cultural Ovidiu. Sâmbătă, pe lângă programele și spectacolele special pregătite pentru cei mici, pe scenă va urca Lavinia. Duminică va fi ultima zi de petrecere, când cei prezenți vor fi încântați de Smiley, la final organizatorii pregătind un spectaculos foc de artificii.

"Le doresc tuturor locuitorilor din Ovidiu și nu numai ca spiritul sărbă-torilor de iarnă să pătrundă în casele lor, iar iubirea, bucuria, iertarea, înțelepciunea și generozitatea să le fie călăuze și în anul 2015", a declarat primarul George Scupra. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1002 secunde