Primarul Matei vrea echipă de fotbal formată numai din năvodăreni

342
1 min citire
Echipa de fotbal a orașului Năvodari, CS Năvodari, se află în prezent pe ultimul loc în seria a doua a Ligii a III-a. Cele doar două puncte acumulate de fotbaliștii de la Năvodari implicit prestația jucătorilor l-au dezamăgit foarte tare pe actualul edil al orașului, Nicolae Matei, care intenționează să înlocuiască actuala formă de organizare a clubului cu un manageriat privat, intenționând să aducă la echipă mai mulți acționari.
Până atunci însă, echipa, finanțată din bani de la bugetul local, trăiește de pe o zi pe alta. Aseară, profitând de ședința de consiliu local, o parte dintre fotbaliști, însoțiți de antrenorul Florin Adam, dar și de reprezentanți ai personalului administrativ, au venit să își expună problemele cu care se confruntă, cu precădere cele de ordin financiar: "Noi nu am luat banii de două luni", i-a spus antrenorul primarului Matei. Aceleiași nemulțumiri i-a subscris și un fotbalist, Ciprian Dumbravă. Îndrăzneala fotbalistului de a-și cere dreptul, în mod civilizat, l-a iritat, însă, pe Matei care a avut o ieșire necontrolată, chiar cu accente rasiste la adresa fundașului adus de curând de la Târgoviște: "Te-am chemat eu aici? Ieși afară! Ieși afară", a repetat Matei de câteva ori. "După culoare, ești țigan", i-a mai strigat Matei jucătorului.
După plecarea din sala de ședință a jucătorului, Matei i-a spus antrenorului că nu mai vrea să mai fie aduși străini în echipă, să se investească mai mult în copii și în tinerii din Năvodari, pe motiv că jucătorii aduși din alte localități sunt "mercenari" și năvodărenii nu vin la stadion să vadă niște străini. "Dacă sunt de la noi, de aici, își mai aduc la stadion și membrii familiei, și prieteni", și-a justificat Matei decizia de a forma de acum o echipă de fotbal numai din năvodăreni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.029 secunde