Situația în comuna Lipnița nu este deloc roz, după cum descrie chiar primarul comunei, Nicolae Florin Dinu, care a anunțat la finalul anului 2025 că va demisiona, la acel moment neargumentând de ce a luat această decizie.
Contactat de redactorii „Cuget Liber”, primarul a mărturisit că nu revine asupra deciziei nici în ruptul capului.
„Am vorbit deja la Instituția Prefectului și am stabilit tot. Nu revin asupra deciziei, voi demisiona. Mai stau până stabilim bugetul pentru acest an, întrucât nu este normal să las lucrurile nearanjate. Dacă reușim să stabilim bugetul, la finalul lunii februarie am plecat. Dacă nu, am să stau până voi rezolva toate problemele. Dar nu mă mai întoarce nimeni din drum. Eu nu am anunțat că îmi dau demisia pentru că anunțase președintele CJC, Florin Mitroi, că pleacă și el. Eu plec din funcție pentru că nu mai pot, nu mă ajută nimeni! Până în februarie sper să închid un proiect foarte important, în valoare de 14 milioane de lei. Este vorba despre rețeaua de canalizare, acolo unde am dat deja ordinul de începere a lucrărilor. Să vedem ce va fi; va trebui să vorbesc și cu consilierii să lăsăm lucrurile în ordine", a declarat Nicolae Florin Dinu.
Primarul este dezamăgit de tot ceea ce se întâmplă în comuna pe care o administrează. Privește cu părere de rău către oamenii care îl critică, deși el a încercat să facă mai multe lucruri utile pentru comunitate în cei cinci ani de când se află în funcție.
„Sunt extrem de dezamăgit. În cinci ani de zile m-am zbătut pentru comuna asta, iar cetățenii sunt dezamăgiți. Să vină altcineva să facă mai mult decât am făcut eu. Măcar să păstreze ceea ce am făcut. A nins puțin într-o noapte și s-a așternut un strat de zăpadă de un centimetru. Au sărit toți pe mine să scot utilajele pe drum. A trebuit să mă conformez, ce să fac? Este strigător la cer să încerci să rezolvi anumite lucruri și să nu poți. Orice aș face, nu este bine. Am început să îmi pun toate actele în ordine și îmi caut de muncă. Mă întorc la meseria mea de navigator, fără probleme", a mai spus primarul.
Totodată, Nicolae Florin Dinu spune că s-a sfătuit și cu familia înainte să ia această decizie. Acesta a recunoscut că a avut probleme de sănătate din cauza stresului și a ajuns de două ori la spital.
„Nici familia nu mă mai lasă să mai stau în această funcție. În decurs de câteva zile am chemat ambulanța de două ori. Am avut tensiunea peste 20. Nu se mai merită să mă mai agit. Acum sunt în concediu, încerc să mă odihnesc și să îmi pun gândurile în ordine. În cinci ani de zile eu am avut 12 zile de concediu adunate. În rest, de la 7 dimineața și până la ora 17:00 am fost la primărie. Și continuam și după program. Mașina pe care o am de la primărie a stat la mine în fața curții non-stop. Dacă eram sunat la 2 noaptea, mă ridicam din pat și plecam. Și totuși, nu a fost destul câte am făcut. Cine va veni după mine trebuie să știe că situația la noi în comună nu este deloc roz. Va avea mult de muncă, îi urez succes", a concluzionat Nicolae Florin Dinu.