Tudor Nădrag:

"Prioritatea numărul unu pentru Hârșova este crearea locurilor de muncă"

3623
3

Primarul localității Hârșova, Tudor Nădrag, a vorbit ziarului Cuget Liber des-pre proiectele pe care le-a realizat până acum, investițiile din viitorul apropiat și a făcut o serie de urări concetățenilor cu prilejul evenimentului dedicat "Zilelor orașului". Menționăm că începând cu ziua de astăzi și până duminică inclusiv, Primăria Hârșova organizează "Zilele orașului" și "Ziua Recoltei" , unde participanții se vor putea bucura de activități culturale, sportive și artistice.

- Ce ne puteți spune despre preocupările administrației publice locale?
- Împreună cu viceprimarul Brătianu George, am constituit o echipă și am considerat că nu am altă ambiție decât să fiu în slujba orașului meu și a cetățenilor pe care îi reprezint. Astăzi, la vreme de criză, reabilităm Casa de Cultură, Spitalul, Biserica, localul de nunți, extindem cu cinci kilometri rețeaua de apă spre comunitatea Ferma 1, punem asfalt și facem blocuri. Încă de la venirea mea la conducerea acestui oraș, am fost conștient de constrângerile bugetului local și m-am străduit să fac lucruri multe cu bani puțini. Astfel, în cadrul Direcției Publice Confort Urban, am angajat o echipă de construcții și o echipă de drumuri. Cu echipa de construcții am executat utilitățile de la blocurile ANL și blocurile sociale, construirea a 12 magazine în incinta pieței agroalimentare, amenajarea unui cimitir nou, utilități la azilul de bătrâni, reparații la spitalul orășenesc și igienizări la unitățile școlare și preșcolare. De asemenea, am asfaltat toate parcările de la blocuri, am plombat o serie de străzi, am montat borduri și pavele pe trotuare, am pietruit străzi mărginașe, precum și în satul Vadu Oii.

- Vorbiți-ne despre colaborarea cu CNI și CJC.
- Prin Compania Națională de Investiții am extins rețeaua de canalizare pe 43 din cele 91 străzi ale orașului. Lucrarea a costat 100 de miliarde lei vechi, din care 80 finanțate de guvern și 20 finanțate de consiliul județean. Tot prin CNI reabilităm Casa de Cultură. Lucrarea costă 10,5 miliarde lei vechi și este suportată în întregime de către Ministerul Dezvoltării. Cu sprijinul Consiliului Județean, am reabilitat Căminul Cultural din satul Vadu Oii, iar în prezent reabilităm Grădinița Prichindel. Tot cu sprijinul Consiliului Județean și al RAJDP, am asfaltat un număr de 10 străzi. Cu forțe proprii reparăm biserica Parohia I prin refacerea fațadelor cu praf de marmură și executarea unei învelitori noi cu tablă de inox aurit, executăm lucrări de reparații la Spitalul orășenesc. În primăvara acestui an am finalizat lucrările unui dig de protecție împotriva inun-dațiilor în zona Varoș.

- Cum stați cu construcția de locuințe?
- Avem un program ambițios privind construcția de locuințe, prin construirea a 200 apartamente ANL și 100 apartamente sociale. Am asigurat finanțarea pentru finalizarea celor două blocuri, unul ANL și unul social, începute de fosta administrație. În plus, am mai construit încă cinci blocuri, patru de tip ANL și unul social. Săptămâna viitoare vom da în folosință patru blocuri ANL cu 64 apartamente, iar luna viitoare vom da în folosință un bloc social cu 48 apartamente. De asemenea, Ministerul Dezvoltării ne-a mai aprobat încă patru blocuri ANL. Din fonduri europene
am construit și opt locuințe pentru romi.

- Spuneți-ne despre celelalte proiecte aflate în desfășurare.
Fiind conștienți că bugetul este sărac, am considerat oportun să accesăm fonduri europene și guvernamentale. Am lucrat cu firmele de consultanță după următorul algoritm: 10% când primesc SF-ul sau PT-ul; 10% când sunt anunțat că am câștigat și diferența când primesc finanțarea, astfel că aproape nu a fost sesiune să nu depunem proiecte. Avem deja aprobate 11 miliarde de lei vechi pentru programul "Casa verde" pentru reabilitarea sistemului de încălzire la spital, cămin și creșă prin montarea de panouri solare și pompe geotermale. În acest proiect urmează a se monta în curtea spitalului o turbină eoliană cu o capacitate de 50 kilowați pe oră care va asigura curent electric gratuit pentru această unitate. Prin Agenția Fondului de Mediu (AFM) ne-au fost aprobate 50 de miliarde lei vechi pentru plantarea unei păduri în suprafață de 200 hectare care va rămâne în administrarea primăriei și o vom lăsa moștenire urmașilor noștri. Tot prin AFM
ne-au fost aprobate 11 miliarde lei vechi pentru parcuri, spații verzi și rabaturi florale pe străzile: Revoluției, Vadului, Plantelor. Prin programul PIDU ne-au fost aprobate două proiecte în valoare de 1,2 milioane euro pentru montarea a două sute camere de supraveghere video și a trei panouri electronice de informare. Prin Hotărâre de Guvern s-au aprobat 30 miliarde lei vechi pentru reabilitarea la risc seismic a unui bloc cu 60 de apartamente cu regim de înălțime P + 4. Prin programul PNDI cunoscut și sub denumirea de "10.000 km de drumuri județene și locale" ne-a fost aprobată asfaltarea a 25 + 10 km de străzi, ceea ce înseamnă că vor fi asfaltate toate străzile. Lista proiectelor este mult mai lungă dar nu abuzez de spațiul dumnea-voastră.

- Ce le transmiteți hârșovenilor cu prilejul "Zilelor Orașului"?
- La ceas aniversar le urez multă sănătate, iar bunul Dumnezeu să le dea puterea și tăria să treacă peste greutățile vieții. Îmi place să fac și să tac. Cei care mă cunosc știu de ce sunt în stare. Îi asigur că prioritatea numărul unu rămâne atragerea investitorilor și crearea locurilor de muncă. De altfel, firma ELECTRAWINDS din Belgia care intenționează să investească în Hârșova, este principalul sponsor al "Zilelor Orașului". Toate chel-tuielile vor fi suportate de sponsori. La Mulți Ani! Domnul să aibă în pază Hârșova și pe cetățenii ei!



Comentează știrea

tot Gica
23 septembrie 2011
Lasa-ne ... Lasa-ne ......

Tudorele o sa ajungi sa te lauzi si cu ce a facut Cabuz ca vaad ca proiectele lui Chirita ti le insusesti fara jena. Unde sunt bre locuruile de munca ? Pe cine ai angajat matale ? Pe baiatul tau, pe nora ta, pe Fabian, pe a lui Gazarita, pe .... Lumea din oras spune ca mare prostie a facut cand a renuntat la Chirita.

NoName
21 septembrie 2012
Minciuna la Coltu Mare

In Harsova nu o sa se faca nimic nici o data de oare ce sunt toti mancai la putere!! Eu de cand stau in orasul asta mai mult spre rau sa schimbat decat spre bine si cum zici tu tot Gica ai mare dreptate !!! Harsova in maxi 10 ani nu o sa mai fie buna de nimic pentru ca cei de la putere au vandut tot maine ne vand si pe noi.Dar asta este traim in Romania si ne asta ne ocupa tot timpu.Si primarul asta de cand e la putere nu a ridicat un pai. Nu stiu ce o sa face noi tineretu fara loc de munca fara carte de munca o sa fie vai si amar de capu nostru

fost harsovean
15 decembrie 2012
cat mai repedee

plecati de acolo cat mai puteti

Răspuns la: Minciuna la Coltu Mare
Adăugat de : NoName, 21 septembrie 2012
In Harsova nu o sa se faca nimic nici o data de oare ce sunt toti mancai la putere!! Eu de cand stau in orasul asta mai mult spre rau sa schimbat...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3813 secunde