Program prelungit pentru distribuirea pachetelor de la Primăria Constanța

417
Program prelungit pentru distribuirea pachetelor de la Primăria Constanța - programprelungitpacheteprimarieb-1445618345.jpg

Articole de la același autor

Primăria municipiului Constanța anunță prelungirea programului de distribuire a pachetelor cu alimente numai pentru persoanele încadrate în gradul de handicap și celor care împlinesc 60 de ani și nu realizează venituri. 


Pachetele vor fi distribuite în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 8.00 - 14.00, la Clubul pentru persoanele cu handicap din piața agro-alimentară Tomis III.


Pachetele cu alimente conțin un pui, un kilogram de zahăr, un kilogram de făină și un kilogram de orez. Din pachet va lipsi, de această dată, litrul de ulei. Primarul interimar al Constanței, Decebal Făgădău, a declarat că, din cauza secetei care a mărit prețul uleiului, pachetele care vor fi oferite, de Primăria Constanța nu vor conține, ca de obicei, acest aliment deoarece, ofertele au crescut față de cele primite la începutul anului. Șeful administrației publice locale a declarat că instituția va achiziționa separat uleiul, iar în momentul în care acesta va fi pe stoc, oamenii îl vor primi retroactiv și pentru lunile în care nu s-a distribuit. Totodată, Făgădău a spus că se discută posibilitatea ca, pe viitor, pachetele alimentare să fie înlocuite cu vouchere pe baza cărora pen-sionarii să meargă și să-și cumpere ce alimente vor de la magazine. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4149 secunde