Proiectele aflate în stadiu avansat de execuție, prioritare la finanțare

28222
Guvernul a stabilit, în ședința de ieri, un set de principii în vederea prioritizării cheltuirii banilor publici, în special în ceea ce privește cheltuielile de capital, urmând ca fondurile cu această destinație să fie direcționate cu prioritate către proiectele care sunt aproape de execuție, a anunțat premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
"Acele proiecte care sunt într-un grad de finalizare redusă sau care abia au fost începute nu sunt prioritare", a declarat șeful Executivului.
La rândul său, ministrul Finanțelor Publice, Bogdan Drăgoi, a precizat că, prin bugetul pe 2012, se alocă aproape 6,6% din PIB cheltuielilor de capital.
"S-a decis ca acești bani să fie redirecționați către proiectele care au efect imediat, care pot fi finalizate. Economiile - pentru că din această prioritizare vor reieși niște economii -, vor fi direcționate către proiectele cu impact direct asupra cetățenilor", a declarat ministrul Finanțelor Publice.
Ministrul Bogdan Drăgoi a subliniat că procesul de prioritizare a cheltuirii banilor publici nu va afecta fondurile dedicate cofinanțării necesare pentru atragerea celor șase miliarde de euro pe care Guvernul și-a propus să-i atragă din fonduri europene, în 2012.
"După cum bine știți, cele șase miliarde de euro reprezintă prioritatea numărul unu a bugetului. Acest proces de prioritizare a cheltuirii banilor publici nu va afecta banii dedicați cofinanțării necesare ca să atragem cele șase miliarde de euro. Sunt două procese care vor merge în paralel", a precizat Bogdan Drăgoi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 15 Februarie 2012
Stire din Politică-Administrație : A demisionat primarul din Cluj
Pagina a fost generata in 3.2816 secunde