PSD are datorii de opt milioane de euro

4920
Partidul Social Democrat a achitat acum șase zile elicopterul roșu, utilizat în regim de taxi în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2009, potrivit unor surse din partid, citate de Agerpres.
Conform acestora, "proprietarul elicopterului este o persoană prea amabilă și cumsecade", motiv pentru care s-a urgentat plătirea tuturor restanțelor către acesta, notează HotNews.ro. Mai mult, social-democrații ar dori să mai folosească acel elicopter în regim de taxi atunci când va fi nevoie.
În campania pentru alegerile din 2009, din cauza programului foarte încărcat al deplasărilor prin țară, PSD a colaborat cu firma Cobrex Trans SRL, care a rezervat non-stop un taxi aerian.
În prezent, datoriile PSD se ridică la opt milioane de euro, șase milioane de euro fiind suma acumulată în ultima campanie pentru prezidențiale, iar două milioane - suma restantă din precedentele campanii prezidențiale.
În luna aprilie, într-un interviu pentru HotNews.ro, Victor Ponta declara că auditul financiar referitor la cheltuielile făcute sub Mircea Geoană este în curs de desfășurare, iar primele concluzii indică faptul că situația datoriilor este "foarte, foarte gravă". Ponta a evitat să spună la cât se ridică valoarea datoriilor, precizând doar că ele depășesc 2 milioane de euro, cifra indicată de Mircea Geoană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4543 secunde