PSD vrea mai multe consultări cu președintele Iohannis

160
1 min citire
PSD vrea mai multe consultări cu președintele Iohannis - psdvreamaimulteconsultari-1446747747.jpg
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, după ce a ieșit de la consultările cu președintele Klaus Iohannis, că, deocamdată, nu ar fi eficient să se vorbească despre persoana ce va ocupa funcția de premier.
"Am considerat, poate pentru prima dată, că nu este eficient ca astăzi (n.r. - ieri) să vorbim despre o persoană sau alta care să ocupe funcția de premier. I-am propus președintelui o altă abordare a discuțiilor. Să stabilim de comun acord, împreună cu partidele și președintele, și ținând cont și de cerințele românilor, niște obiective. Plecăm de la aceste cerințe să stabilim cerințele politice, sociale, economice și să vedem dacă obiectivele pot fi atinse și prin ce mijloace pot fi îndeplinite, prin tehnocrați, prin alegeri anticipate", a spus Liviu Dragnea, la finalul întâlnirii cu Klaus Iohannis.
El a mai adăugat că toate aceste obiective ar trebui să fie strânse la un loc după discuția cu toate partidele.
"Am propus ca după ce președintele trage o concluzie, după prima rundă de consultări, să avem altă rundă de consultări cu toți liderii de partide, apoi să putem discuta care să fie programul politic de guvernare, la care să participe toate forțele politice și președintele, să stabilim care să fie profilul viitorului premier, profilul pentru miniștri, astfel încât să putem merge în Parlament cu o soluție stabilă. Președintele nu respinge această propunere, a spus că o va analiza, așteptăm cu interes concluziile președintelui", a mai spus Liviu Dragnea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 06 Noiembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : Iohannis continuă consultările
Vineri, 06 Noiembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : Tăriceanu, întâlnire cu Iohannis
Pagina a fost generata in 0.0976 secunde