Puiu Hașotti i-a supărat pe parlamentarii europeni

261
3
Puiu Hașotti i-a supărat pe parlamentarii europeni - pnlpuiuhasotti13143-1366649568.jpg
Declarațiile senatorului constănțean Puiu Hașotti cu privire la homosexuali au ajuns la urechile parlamentarilor europeni care cer imperios sancționarea acestuia. 

În cursul zilei de ieri, președintele Comitetului pentru Drepturile Femeii și Egalitatea de Gen a Parlamentului European și alți cinci europarlamentari au trimis o sesizare președintelui Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, prin care își exprimă îngrijorările cu privire la declarațiile "defăimătoare" ale fostului ministru al Culturii, Puiu Hașotti, referitoare la homosexuali.

Mikael Gustafsson, președintele Comitetului pentru Drepturile Femeii și Egalitatea de Gen a Parlamentului European, doi vicepreședinți și trei vicepreședinți ai acesteia, au sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu declarațiile senatorului liberal Puiu Hașotti privind homosexualitatea.

Fostul ministru al Culturii afirmase că homosexualii "sunt oameni bolnavi", după ce deputatul Remus Cernea a propus reglementarea parteneriatului civil și între persoanele de același sex. Ulterior, el a fost reclamat la CNCD de Fundația Accept, care apără drepturile minorităților sexuale din România.

"În calitatea sa de senator și fost ministru al Culturii, suntem extrem de îngrijorați că declarațiile lui Puiu Hașotti ar putea fi nesancționate și ar putea duce la o creștere a discriminării și poate chiar la fapte de violență împotriva lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și transexualilor", se arată în adresa parlamentarilor europeni.

"Fiind principalul organism în România responsabil cu susținerea respectării valorilor de respect pentru minorități, drepturile omului și nediscriminare, inclusiv în contextul legii europene, sperăm că CNCD își va asuma investigarea acestor declarații defăimătoare și chiar să le răspundă public și ferm", subliniază parlamentarii europeni.

La rândul lui, președintele CNCD, Asztalos Csaba, a confirmat primirea sesizării și a spus că documentul va fi luat în discuție în Colegiul Director.

Puiu Hașotti, certat și de colega sa Renate Weber

Declarațiile lui Puiu Hașotti nu au deranjat numai parlamentarii străini europeni, ci chiar colegi de partid ai acestuia. Astfel, europarlamentarul PNL, Renate Weber, a dezavuat și ea declarația lui Puiu Hașotti, conform căreia homosexualii sunt oameni bolnavi, catalogând formula aleasă de liberal drept "degradantă".

Renate Weber spune că a urmărit reacțiile provocate de propunerea lui Remus Cernea și regretă felul în care a fost percepută și prezentată. Mai deranjantă i se pare însă liberalei, atitudinea colegului său, Puiu Hașotti.

"Mai ales, mă supără profund reacția colegului meu, Puiu Hașotti, care pare să nu înțeleagă complexitatea acestei lumi și recurge la formule facile și degradante cu referire la comunitatea homosexualilor. Nu, Puiu, homosexualii nu sunt bolnavi, sunt persoane care au o altă orientare sexuală, care iubesc la fel ca heterosexualii, care urăsc în egală măsură cu heterosexualii, suferă sau sunt fericiți la fel ca heterosexualii. Și au dreptul de a trăi, de a locui cu persoana pe care o aleg, precum și dreptul ca această legătură să le fie protejată de un stat", a scris europarlamentarul pe contul personal de Facebook.

Vizavi de declarațiile făcute, liderul senatorilor liberali, Puiu Hașotti, a declarat că reacțiile sale referitoare la propunerile legislative avansate de deputatul Remus Cernea nu trebuie înțelese în sens strict patologic, el arătând că demersul său a fost unul politic. El a arătat că a dat prea multă atenție inițiativelor lui Cernea, care nu au șanse să fie adoptate de Parlament.

"E mult zgomot pentru nimic. A fost o greșeală. Am dat prea multă atenție unei inițiative legislative care nu are nicio șansă să treacă în Parlament. A fost o reacție pur politică la un demers politic, pentru că promovarea unei inițiative legislative parlamentare este un demers politic", a spus Hașotti.

Comentează știrea

admirator
23 aprilie 2013
apreciem

grija parlamentarilor europeni pentru viata politica din Romania! le multumim din inima... dar, daca facem ce zic domniile lor, impunitatea parlamentarilor ramane doar pentru infractiuni penale? Nu pentru declaratii politice? Ciudata lectie de democratie ne mai ofera... De ce nu au luat atitudine si impotriva defilarii (cu familia -cata e...) in uniforma nazista? Si a supradrepturilor pe care parlamentarii nostri vor sa si le atribuie unilateral? Intelegem ingrijorarea lor. Dar cand e o chestie singulara, pute! Oricum, nu doar senatorul Hashotti a luat atitudine impotriva lui Cernea. Si "nazistul" (cu organizatia pe care o conduce, cu tot) "s-a dat" la "verdele" votat de constanteni... (Impotriva lor, de ce nu se cer sanctiuni? -Din nou....-)

un constantean
23 aprilie 2013
Vai de el săracu

E el prost, da-i prostu nostru...

amiral nelson
23 aprilie 2013
belea...

daca zici ceva rau de tigani e belea , daca zici de homosexuali de rau iar e belea, dar daca spui de ridicarea nivelului de trai al romanilor, nu intereseaza subiectu'. Ai dracu' nemti, coane Mitica !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8905 secunde