Rahău preia frâiele PC Constanța după mazilirea lui Mincă

672
1
Rahău preia frâiele PC Constanța după mazilirea lui Mincă - dannicolaerahau5-1326830898.jpg

Articole de la același autor

Prim-vicepreședintele PC Constanța, Dan Nicolae Rahău, a declarat pentru Cuget Liber că membrii filialei Constanța își vor vedea în continuare de treabă, deși în cursul zilei de ieri au rămas, în mod oficial, fără lider, după excluderea lui Ion Mincă din partid.

Întrebat ce se va întâmpla mai departe în condițiile în care Ion Mincă a fost exclus din partid, pierzându-și astfel funcția de președinte al organizației județene Constanța, Rahău a replicat: "Funcția de președinte este una care se atribuie persoanei menite să reprezinte partidul. Mai departe mă voi ocupa de partea organizatorică așa cum am făcut-o și până în prezent. Până se va lua o decizie la nivel central, eu ca prim-vicepreședinte am obligația de a prelua atribuțiile organizatorice, lucru pe care, după cum v-am spus, îl făceam și înainte".
De asemenea, Rahău a comentat zvonurile potrivit cărora alți membrii PC ar dori să părăsească partidul odată cu plecarea fostului lider conservator.
"Nu am auzit ca vreunul dintre colegii mei să aibă astfel de intenții. Până acum nu au fost semnale în acest sens", a declarat prim-vicele PC Constanța.
Referitor la despărțirea de Mincă, noul conducător, cel puțin temporar, al conservatorilor din județ, a menționat: "Nu este vorba despre regret. Relațiile pe care domnul Mincă le are cu colegii de partid și implicit cu mine vor rămâne. Relațiile nu se fac și nu se bazează pe funcțiile deținute în partid sau pe numele partidului din care faci parte. Sunt relații personale pe care le am și cu alte persoane. Am prieteni și la PNL, și la celelalte partide, iar cea cu Ion Mincă nu se baza în mod special pe faptul că era președinte al partidului".

"Accept excluderea din partid, sunt resemnat"
Contactat telefonic de Cuget Liber, fostul președinte al conservatorilor constănțeni a declarat că nu vrea să mai lupte pentru un loc pe scena politică, declarându-se resemnat în privința excluderii din partid.
Întrebat dacă i s-a comunicat ceva cu privire la decizia de a fi exclus din PC care urma a fi luată în mod oficial în cursul zilei de ieri, Mincă a replicat: "Nu m-au anunțat nimic, dar sunt resemnat. Accept excluderea. Motivele sunt acelea pe care le cunoașteți, pentru că a plecat nevastă-mea la UNPR".
Cu privire la intențiile sale pe viitor, fostul lider conservator a menționat că nu a luat încă o decizie, dar are deschidere față de propunerile celorlalte partide, dacă acestea vor exista.
"Încă nu m-am decis dacă să trec sau nu la UNPR. Este prematur să mă pronunț. Dacă se va considera că este nevoie de mine, voi accepta să merg la alt partid. Eu nu am intrat în politică pentru mine, nici pentru nevoile mele personale. Tot ce am făcut, am făcut din plăcere, nu are nimeni ce să-mi reproșeze", a explicat Mincă.
În plus, viceprimarul pe termen scurt al Mangaliei spune că nu exclude posibilitatea unei candidaturi la primăria din sudul litoralului.
"Totul este posibil. Probabil că voi candida ca independent, însă sunt deschis propunerilor din partea altor partide, dacă ei consideră că îi pot ajuta în activitatea lor. Eu unul nu o să mă mai agit, îmi voi vedea de treabă, cel puțin o perioadă. Repet, nu am avut nimic de câștigat de pe urma politicii", a conchis Mincă.
Menționăm că, ieri, președintele PC, Daniel Constantin a anunțat că Biroului Executiv Central (BExC) a decis excluderea din partid a președintelui Organizației Județene a PC Constanța. Constantin a precizat că excluderea lui Ion Mincă este cauzată de colaborarea acestuia pe plan local cu PDL și UNPR.
"Personal, nu agreez ca un membru al unei familii să stea cu un picior la putere și unul în opoziție", a adăugat Daniel Constantin.



Comentează știrea

militaru ionel
29 ianuarie 2012
tradare

Isi va vedea in continuare de treaba,exact cum a procrdatsi la celelalte partide politice prin care a trecut-VA DESTRAMA SI DECIMA ORICE SI PE ORCINE II VA INCURCA PLANURILE,ATAT LUI CAT SI VECHII CLASEI POLITICE,CARE AU DUS ROMANIA UNDE ESTE. Vexi Scrisoatrea deschisa adresata profesorului Dan Voiculescu de catre fostul presedinteal organizatiei PC Medgidia din ziarul DEZVALUIRI din 06.12 2011. Acesti indivizi care au distrus tara nu permit si obstructioneaza calea celor ce vor sa schimbe soarta ROMANIEI in bine. Cu astfel de oameni se va decrebiliza USL-ul,probabil singura sansa a ROMANIEI de a scapa de blestemul actual-PDL,UNPR.UDMR.INDEPENDENTI.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6521 secunde