Recâștigarea respectului față de medici, prioritate a liberalilor

71
1

Articole de la același autor

Liberalii care îl au în Guvern pe ministrul Eugen Nicolăescu susțin că, una dintre prioritățile Partidului Național Liberal și, implicit, a USL, este recâștigarea respectului față de medici. 

"Ceea ce dorește USL este scoaterea medicilor din grila bugetară și stabilirea unui alt sistem de salarizare, care să permită creșterea veniturilor acestora. Recâștigarea respectului față de medici a fost un deziderat pe care USL l-a enunțat de la bun început. Dorim ca medicii să fie tratați cu demnitate și pe măsura contribuției pe care o au pentru societate. Situația actuală în care se află sistemul medical este rezultatul acumulării de probleme accentuate în timpul fostei guvernări. Maniera iresponsabilă în care a fost tratat domeniul sănătății de fosta guvernare, tăierile de salarii, dar mai ales strategia permanentă de învrăjbire a diferitelor categorii sociale, inclusiv medici și pacienți, au afectat respectul față de profesia de medic", susțin liberalii constănțeni într-un comunicat de presă transmis redacției.

La rândul său, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, este de părere că numai printr-o bună colaborare între Minister și Colegiul Medicilor se poate rezolva situația creată.

"Am avut continuu discuții cu organizațiile profesionale, iar o dovadă este și faptul că lucrăm împreună la elaborarea legii privind salarizarea și a celei de schimbare a statului spitalelor publice. Suntem parteneri, iar asta inclusiv cu Colegiul Medicilor, cu care avem o relație foarte bună de colaborare pentru ca profesioniștii din sistem să își recapete încrederea", a declarat Nicolaescu.

Reprezentanții sectorului medical au anunțat, recent, acțiuni de protest și demisii în bloc pentru luna iulie, reclamând, în primul rând, salarii mici și condiții de muncă sub standardul european. Pentru a rezolva situația, reprezentanții Ministerului Sănătății au avut numeroase întâlniri și consultări cu Colegiul Medicilor, în vederea elaborării unei noi legi a salarizării personalului medical. Proiectul este în lucru în momentul de față. 

Comentează știrea

Si eu am "respecte" dar sunt mai mici
25 iunie 2013
"Respecte" de liberal

Intr-o zi,Gigel il surprinde pe taticul lui in baie,gol pusca. "Ce sunt astea,taticule" intreba Gigel. "Alea sunt respectele mele", raspunde taticul. In alta zi taticul se plimba cu Gigel pe strada si intalneste un domn din partidul liberal.Taticul il saluta "respectele mele, domnule ! ". "Si ale mele dar sunt mai mici !" saluta Gigel.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.0029 secunde