Reprezentanții românilor din afara granițelor cer sprijin statului pentru păstrarea identității

80
Reprezentanții românilor din afara granițelor cer sprijin statului pentru păstrarea identității - romani13457933721351146549137241-1376386527.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții comunităților românești din Valea Timocului, nordul Bucovinei, sudul Basarabiei și Bulgaria au prezentat, la Izvoru Mureșului, problemele cu care se confruntă, cerând statului român sprijin pentru păstrarea identității naționale și obținerea unor drepturi, ca minorități în acele țări.




Reprezentanții comunităților românești din țările din jurul frontierelor României și din Balcani au prezentat, luni, la dezbaterile de la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, județul Harghita, președintelui Traian Băsescu și ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușă, problemele cu care se confrunță în statele în care trăiesc.


Părintele Boian Alexandrovici, reprezentantul românilor din Valea Timocului, a declarat că, începând din 1883, când "au fost legați" de Serbia, celor 350.000 de români care trăiesc în 154 de sate românești și 48 de localități mixte, li s-a interzis să învețe limba română la școală și să se roage în limba maternă.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4534 secunde