Republica Moldova și Georgia, reprezentate de premierul Iurie Leancă și, respectiv, președintele Ghiorghi Margvelașvili, au parafat, astăzi, la Vilnius Acordurile de Asociere cu UE. "Trăim un moment istoric, ce simbolizează încredere și deschidere în relația dintre R.Moldova și UE", a declarat premierul moldovean Iurie Leancă.
"Trăim un moment istoric, ce simbolizează încredere și deschidere în relația dintre R.Moldova și UE", a declarat premierul moldovean Iurie Leancă, după parafarea acordului împreună cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton.
"Acest eveniment simbolizează încrederea, deschiderea și cooperarea între țara mea și Uniunea Europeană, reprezintă un pas sigur spre viitorul unor relații care, cu siguranță, vor aduce într-o zi țara mea în UE", a adăugat Leancă, relatează Europa Liberă, în pagina electronică.
Ulterior, șeful Guvernului de la Chișinău a cerut permisiunea de a se adresa cetățenilor săi în limba sa maternă. "Vă rog să-mi permiteți să spun același lucru în limba mea maternă, să mă adresez concetățenilor mei: Moldova, astăzi am asigurat drumul nostru către Uniunea Europeană!", citează Mediafax.