Elena Udrea:

"România este pe drumul unei creșteri economice sustenabile"

2660
Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, scrie pe Facebook că salariile vor crește puțin, iar pensiile vor fi indexate, cu condiția ca evoluțiile economiei să fie bune și dă asigurări că România va avea creștere economică și în 2012, care va aduce mai multă bunăstare pentru fiecare român.

"Măsurile economice luate de Guvern, începând cu cele de reechilibrare bugetară și continuând cu cele de stimulare a investițiilor în infrastructură, creează toate șansele ca 2012 să reprezinte un nou an de creștere economică. România nu numai că va trece mai ușor peste tumultul crizei datoriilor suverane ale țărilor din Zona Euro, dar o va face cu o continuare a avansului economic. Poate ar merita punctat faptul că, în primul val al crizei, doar Polonia a avut creștere economică. Ei bine, sunt convinsă că în fața celui de-al doilea val al crizei, și România va avea creștere economică, infirmând astfel toți profeții economici care prognozează deja «revenirea recesiunii»", spune ministrul.

Potrivit Elenei Udrea, "perspectivele economice ale anului 2012 sunt mai bune decât ceea ce s-a întâmplat în 2011, iar asta nu e deloc puțin lucru, având în vedere că anul trecut am avut creștere economică de 1,5%, am avut cea mai mică inflație de după 1989 (…), iar deficitul bugetar a fost sub 4,4%, unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5051 secunde