Rovana Plumb: Nu mai candidez pentru șefia CN al PSD

114
Rovana Plumb: Nu mai candidez pentru șefia CN al PSD - rovanaplumb-1454936900.jpg

Articole de la același autor

Președintele Consiliului Național (CN) al PSD, Rovana Plumb, a declarat, astăzi, pentru Agerpres că nu va mai candida pentru un nou mandat la șefia acestui for, care se va reuni marți la Palatul Parlamentului. 


"Eu am fost aleasă pe o altă structură a Consiliului Național, care s-a modificat la congresul PSD din octombrie anul trecut atât în ceea ce privește configurația, cât și modul de funcționare. Și mi se pare firesc ca alte colege sau colegi să preia conducerea acestei structuri. Nu voi mai candida pentru un nou mandat. Eu sunt la muncă zi de zi", a precizat Rovana Plumb. 


Deputatul Constantin Niță, liderul județean al social-democraților brașoveni, a afirmat luni că "este posibilă" o candidatură a sa la funcția de președinte al Consiliului Național (CN) al PSD. 


"Este posibilă. Deocamdată este o propunere și vom vedea dacă colegii mei vor fi de acord" , a răspuns Niță, chestionat pe acest subiect de Agerpres. 


Potrivit unor surse politice, în ședința de marți a CN al PSD, s-ar putea lua în discuție schimbarea conducerii acestui for, posibilitate ridicată în cadrul unor discuții avute de social-democrați la Brașov. 


Mandatul președintelui CN al PSD este de patru ani. Conform noii structuri, CN al PSD este compus din parlamentari, europarlamentari, președinți și vicepreședinți de CJ, primari de orașe, municipii și câte trei primari ai unor comune din fiecare județ al țării. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 29 Ianuarie 2016
Stire din Politică-Administrație : UNPR SE RUPE DE PSD!
Pagina a fost generata in 0.551 secunde