Liderul administrației locale Agigea, Cristian Cîrjaliu, a vorbit despre situația tensionată existentă actualmente în Filiala Constanța a Asociației Comunelor din România. După ultimele alegeri, desfășurate cu participarea a doar cinci din cei nouă membri ai Consiliului Director și replasarea Marianei Gâju pe funcția de președinte, absenții consideră că ședința a fost ilegală. În acest sens, spune Cîrjaliu, a fost depusă, ieri, o contestație la conducerea ACoR București pentru ca aceasta să fie informată cu privire la evenimentele petrecute la Constanța."Consiliul Director are opt membri. Bălan nu avea voie să voteze"
Cârjaliu a explicat că, potrivit statutului și legislației în vigoare, ședința în care Gâju a fost realeasă lider al ACoR Constanța nu a decurs în perfectă legalitate pentru că, explică el, primarul comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan, cel care l-a înlocuit pe primarul comunei Corbu, Marian Gălbinașu, nu avea voie să voteze. Întrebat dacă are intenția de a forma un nou ACoR așa cum a spus că va face dacă nu va fi ales președinte, Cîrjaliu a menționat: "Astăzi (ieri-n.r.) am depus o contestație la ACoR București prin care am semnalat faptul că ultima ședință s-a desfășurat în mod ilegal. Demisia noastră (a lui Cîrjaliu, a lui Dumitru Chiru și a lui Cristian Telehoi-n.r.) este o formă de protest la modul în care au decis să procedeze colegii din Consiliu. Din punctul nostru de vedere, Consiliul Director a fost validat la penultima ședință de către adunarea generală a primarilor și era format din nouă membri până la plecarea lui Marian Gălbinașu. Actualmente, acesta are opt membri, nu nouă cum cred cei care au votat-o pe Mariana Gâju. Domnul Bălan nu avea dreptul să voteze pentru că nu a fost validat de restul membrilor ACoR. Nu merge pe principiul, "următorul pe listă". Conform statului și legislației, această ședință s-a desfășurat ilegal. Nu am luat încă o decizie".
"Dacă am avut dreptate, pleacă ei, dacă n-am avut, plecăm noi"
Cîrjaliu a explicat faptul că va aștepta decizia ACoR București cu privire la contestația depusă, precizând că dacă se va dovedi că a avut dreptate, cere în mod public demisia Marianei Gâju din orice funcție deținută în cadrul Asociației. "În cazul în care se va dovedi că am dreptate, cer public Marianei Gâju și celor care au votat-o să-și dea demisia din orice funcție deținută în ACoR. Dacă au ei dreptate, plecăm noi", a declarat Cîrjaliu. Cu privire la plecarea lui Gălbinașu, liderul administrației locale Agigea a precizat: "Nu am ce să comentez. Dânsul a explicat foarte bine în demisia sa care este motivul pentru care a luat o astfel de decizie. Nu am de ce să-l acuz. Cred că și el a înțeles că scopul unor membri din Consiliu Director este acela de a folosi ACoR drept o unealtă împotriva președintelui Consiliului Județean Constanța. Cred că ați văzut declarații în presă ale unor membrii ACoR, care cer desființarea CJC. Aceasta este o dovadă clară de rea intenție și necunoașterea legii. Nu poți desființa o instituție de acest tip, care este implicată în atâtea proiecte și care are în derulare atâtea inițiative finanțate cu ajutorul fondurilor europene", a declarat primarul de la Agigea. Cu privire la acuzele aduse de Cîrjaliu, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, care în cadrul ultimei ședințe ACoR a primit funcția de prim-vicepreședinte, a declarat: "Dacă legea îi va da dreptate domnului Cîrjaliu nu am decât să mă supun și să-mi prezint demisia. Totuși, cred că experiența doamnei Gâju în domeniu nu i-ar fi permis să facă o astfel de greșeală".