Prefectul Ion Constantin:

"Secretarii a patru primării vor intra în Comisia de Disciplină și vor fi sancționați"

635
2

Articole de la același autor

Prefectul Ion Constantin a convocat, ieri, toți primarii și secretarii localităților din județul Constanța, la o ședință unde s-au dezbătut mai multe teme de interes județean. În cadrul întâlnirii, s-a vorbit despre reorganizarea Instituției Prefectului - Județul Con-stanța, exercitarea controlului de legalitate asupra actelor administrative și pregătirea sezonului de iarnă 2015 - 2016.

"Am reorganizat instituția și toți cei 10 juriști vor avea atribuții egale. Cele 70 de localități din județ au fost împărțite celor 10 juriști. Prin această reorganizare am stabilit și funcția de șef serviciu juridic. Este vorba despre Marilena Ion care a fost detașată pentru șase luni de la Corpul de Control al premierului la Prefectura Constanța", a spus prefectul Ion Constantin.

Printre altele, el a atras atenția că există deficiențe privind transmiterea documentelor de la primării către Prefectură, pentru controlul de legalitate deoarece, deși legea prevede că termenul maxim de transmitere a documentelor este de 10 zile, acest aspect nu este respectat. Reprezentantul Guvernului în terito-riu a mai precizat că în urma auditu-lui efectuat de MAI la Constanța a reieșit că secretarii primăriilor Eforie, Limanu, Deleni și Pantelimon ar trebui să fie sancționați în comisia de disciplină, deoarece încalcă frecvent aceste termene.

De asemenea, Marilena Ion a precizat că, în județul Constanța a constatat o practică de a se organiza ședințele Consiliului Local într-o lună da și în alta nu.

"Modalitatea aceasta de procedură este la limita legii. Legea spune că ele trebuie să fie orga-nizate în fiecare lună. Mi-aș dori ca cele organizate la două luni să fie excepții și să nu devină reguli", a transmis Marilena Ion.

În altă ordine de idei, în cadrul întâlnirii de la Prefectura Constanța s-a mai făcut o informare privind elaborarea Planului de Management al riscului la inundații, în conformitate cu prevederile Directivei 2007/60/CE, privind evaluarea și managementul riscului la inundații. De asemenea, s-au făcut prezentări ale unor propuneri de locații pentru înființarea bazelor de operații pentru situații de urgență la nivelul județului Constanța. Pe de altă parte, cei prezenți au discutat și despre problemele întâmpinate în punerea în aplicare a legilor fondului funciar. În acest sens, prefectul a atras atenția că există trei primării, Mangalia, Cernavodă și Năvodari care au fost amendate deoarece nu au respectat termenele impuse pentru punerea în aplicare a legilor fondului funciar.

Comentează știrea

Ionut
23 noiembrie 2015

Dar pe Pamfile de la Kogalniceanu, cand o schimbati?

Cristi
24 noiembrie 2015
Zau ?

Pe secretara de la Tortomanu , care a fost declarata incompatibila de catre ANI , cand o dati afara , ca e brocolli ...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4877 secunde