Ședința specială de astăzi a Guvernului, destinată aprobării proiectului de buget pe anul viitor, a fost reprogramată pentru ora 17.00. Guvernul a amânat ședința din motive tehnice legate de închiderea pe cifre a unor poziții de filă bugetară, guvernanții constatând, vineri dimineața, că "s-au strecurat" unele erori la introducerea datelor, au declarat agenției Mediafax surse oficiale.
"Introducerea datelor a fost încheiată vineri dimineața, la ora 5.00, iar după ora 9.00, când situația a fost verificată centralizat, s-a constatat că s-au strecurat unele erori", au arătat sursele.
În același timp, reprezentanții Guvernului transmit că amânarea este cauzată de faptul că nu a fost încheiată procedura de introducere a datelor în sistem de către toate ministerele și autoritățile.
"Este o situație tehnică, dar bugetul nu poate fi transmis la Parlament cu anexe incomplete", susțin reprezentanții Guvernului.
Inițial, ședința a fost pregătită pentru ora 10.00.
Miercuri, premierul Victor Ponta a cerut miniștrilor să lucreze "non-stop" la proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât documentul să fie finalizat până vineri, la ora 10.00, când a fost programată ședința specială de guvern, și să fie transmis Parlamentului în aceeași zi.