Ședință de urgență la Camera Deputaților

214
Ședință de urgență la Camera Deputaților - cameradeputatilor-1342945404.jpg
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a fost convocat, astăzi, pentru a emite un punct de vedere la o sesizare a PDL care atacă la Curtea Constituțională un articol din Hotărârea Parlamentului prin care se stabilesc data și condițiile referendumului din 29 iulie.

Surse parlamentare au declarat pentru Mediafax că Biroul Camerei a fost convocat duminică, la ora 11.30, pe acest subiect.

Potrivit acelorași surse, sesizarea PDL depusă la CC vizează articolul 3 din hotărârea Parlamentului, care prevede că, "în situația în care Curtea Constituțională va stabili că nu au fost îndeplinite condițiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia și va decide asupra procedurii de urmat".

Contactat de Mediafax, liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a precizat că sesizarea PDL pe această temă a fost depusă la Curtea Constituțională în urmă cu o săptămână.

"Am depus această sesizare pentru că hotărârea Parlamentului este foarte ambiguă. E un lucru anormal și lasă deschisă posibilitatea ca Parlamentul să decidă peste Curtea Constituțională", a declarat Toader.

Curtea Constituțională a decis, în 10 iulie, că legea prin care se modifica Legea referendumului astfel încât președintele să fie demis cu majoritatea celor care se votează la referendum este constituțională în măsura în care asigură participarea a cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 21 Iulie 2012
Stire din Politică-Administrație : "Băsescu a învățat, nu a plagiat!"
Pagina a fost generata in 1.5481 secunde