Premierul Viorica Dăncilă a chemat la Palatul Victoria mai mulți miniștri pentru o discuție cu privire la controversata Ordonanță 114/2018, cunoscută și ca "Ordonanța lăcomiei", scrie realitatea.netPremierul Viorica Dăncilă se va întâlni marți, de la ora 16.00, la Guvern cu miniștrii Finanțelor Publice, Energiei și Comunicațiilor pentru a discuta măsurile care se impun cu privire la celebra OUG 114 de anul trecut, informează Realitatea TV.
Ordonanța cu așa-numita "taxă pe lăcomie" a fost luată "peste noapte" la finalul lunii decembrie 2018 și a introdus mai multe taxe în sectorul bancar, în telecomunicații și în domeniul energetic.
Ordonanța creată de Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici a avut deja efecte negative în economie și a creat reacții negative atât în mediul privat, cât și în rândul companiilor de stat.
Au apărut și primele conflicte în alianța de guvernare din cauza OUG 114: liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a avut întâlniri cu băncile și cu companiile energetice și a anunțat că a vorbit cu premierul și, cel mai probabil, Guvernul va renunța la taxa de 2% din sectorul energetic.
La scurt timp după declarațiile lui Tăriceanu, ministrul de Finanțe Euge Teodorovici a afirmat că OUG 114/2018 nu va fi modificată - cu siguranță nu săptămâna viitoare și că nici nu este sigur că va fi modificată.
La mijlocul săptămânii trecute, ministrul Finanțelor a declarat, la același post de televiziune, că "nimeni nu pornește de la ideea preconcepută de a fi schimbat sau a nu fi schimbat ceva. Suntem deschiși la orice fel de discuție", precizând că orice modificare trebuie decisă întâi în cadrul Coaliției, apoi în Guvern.