La inițiativa a zece aleși

Ședință extraordinară de Consiliu Local la Mangalia

822
< 1 min citire
10 consilieri locali din Mangalia reprezentanți ai PNL, PD-L, PRM și FD, au convocat pentru marți, 7 octombrie, ora 16,30, o ședință extraordinară de consiliu local. Potrivit declarațiilor consilierului PD-L Paul Foleanu, pe ordinea de zi se regăsesc zece proiecte de hotărâri, toate menite a contribui la rezolvarea unor probleme urgente ale comunității locale. Unul dintre proiecte se referă la deblocarea situației privind furnizarea agentului termic, respectiv corelarea subvenției cu majorările prețului la combustibil, astfel încât prețul la gigacalorie să rămână același pentru populație iar administrația locală să suporte diferența.
Cei zece aleși locali au mai propus pe ordinea de zi a ședinței de marți și constituirea unei comisii pentru examinare și contestații în privința organizării concursurilor de angajări din primărie și instituțiile subordonate. Tot Foleanu a menționat în acest sens necesitatea stopării "pesederizării" funcționarilor publici.
Un alt proiect se referă la delegarea a trei consilieri care să facă parte din comisiile de achiziții publice de la nivelul primăriei și al serviciilor subordonate Consiliului Local.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0309 secunde