Ședință festivă de consiliu local cu premii și oaspeți de seamă

466
1 min citire
Techirghiolul este prin excelență o stațiune balneoclimaterică. Și, cum anul acesta se împlinesc 111 ani de activitate în domeniul balneologiei, administrația locală organizează sâmbătă, 7 august, și duminică, 8 august, "Zilele Orașului Techirghiol" sub auspiciile acestei sărbători. Este cea de-a XI-a ediție a "Zilelor Orașului", iar localnicii și turiștii vor avea bucuria de a petrece două zile de neuitat. Așa cum a anunțat primarul Adrian Stan, "ostilitățile" vor demara sâmbătă dimineața cu o ședință festivă de consiliu local, pe a cărei ordine de zi se numără mai multe proiecte cu caracter… festiv. Astfel, la propunerea primarului și a consilierilor locali, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, precum și persoanele cu vârsta de 85 de ani sau peste 85 de ani vor primi diplome, dar și câte un premiu în valoare de 100 de lei. Tot în cadrul ședinței de sâmbătă, Clocean Mihai, Mitrache Ion și Pavlov Mircea vor primi titlul de cetățean de onoare al orașului Techirghiol, două străzi principale din oraș vor primi numele lui Jean Constantin și al lui Bekir Cobanzade, iar Teatrul de Vară va purta numele aceluiași maestru al scenei românești Jean Constantin.
Ședința, care va începe la ora 10.00, se va desfășura și în prezența unor oaspeți aleși. Este vorba despre două delegații, sosite din Tekirdag - Turcia și Salsomaggiore - Italia. De altfel, Techirghiolul este înfrățit cu Tekirdag, precum și cu localitatea italiană Acqui Terme, relațiile strânse cu Italia datorându-se unui mai vechi prieten al Techirghiolului, Franco Fraccarollo.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0282 secunde